Consiliul mondial al Federaţiei Internaţionale de Automobilism (FIA) a validat la Paris, mai multe calendare competiţionale pe 2018, între care cel al Formulei 1, cu 21 de Mari Premii, faţă de 20 în acest sezon, precum şi cel al Campionatului Mondial de Raliuri (WRC).
Raliul Turciei, care va intra în calendarul WRC în locul celui al Poloniei, este confirmat pentru perioada 14-16 septembrie 2018, într-un sezon care menţine 13 etape.
Aşa cum era prevăzut, din cauza revenirii Grand Prix-urilor Franţei şi Germaniei, vor exista 21 de curse în calendarul pe 2018 al Formulei 1, faţă de 20 în acest sezon, cea mai lungă serie de curse de la debutul categoriei regină în anul 1950.
De asemenea, calendarul de Formula E, destinat monoposturilor sută la sută electrice, care numără 11 Grand Prix-uri, Marele Premiu de la Sao Paulo va fi înlocuit cu Punta del Este din Uruguay (17 martie).
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Consiliul FIA a aprobat, totodată, calendarul Campionatului Mondial de anduranţă (WEC), cu opt curse în 2018 şi 2019 şi cu două ediţii ale cursei de 24 de ore de la Le Mans.
Campionatul LMP1 pentru modele hibride şi nehibride se va desfăşura într-o singură şi unică categorie unificată, în care Toyota, singurul constructor rămas în competiţie după plecarea Porsche, va fi confruntat cu echipe private.
De asemenea, Campionatul Mondial pentru turisme (WTCC) va deveni în 2018 o Cupă Mondială rebotezată WTCR, după o fuziune cu rivalul TCR.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: formula 1, marele circ, schimbare, mari premii, curse, wrc, paris, validare