CFR Cluj s-a transformat sub comanda lui Edi Iordănescu, faţă de perioada petrecută de Dan Petrescu la echipă, iar acum continuă să se schimbe sub comanda lui Marius Şumudică.
Schimbarea observată de fotbalişti la CFR Cluj
În şase meciuri oficiale cu Marius Şumudică, actuala campioană a marcat 11 goluri şi a încasat şapte goluri. Inclusiv fotbaliştii au observat schimbarea de stil a echipei din Gruia, încă din startul sezonului.
CFR Cluj a învins, sâmbătă seară, în deplasare, cu scorul de 2-1, echipa Academica Clinceni, într-un meci din etapa a doua a Ligii I, iar, la final, doi dintre titularu au vorbit despre noua "faţă" a campioanei.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"E un nou stil mai ofensiv, ajungem mai uşor în faţa porţii, ne creem ocazii, trebuie să fim puţin mai lucizi şi mai pragmatici în faţa porţii, să marcăm, că avem 10-12 ocazii şi dăm un gol", a spus Cristi Manea.
Petrila, revelaţia din acest sezon, resimte adrenalina din timpul meciurilor. "Da, am început bine acest campionat, sunt fericit că am înscris şi că am câştigat azi. Trăim periculos, dar niciun meci nu este usor, jucăm fiecare meci la victorie şi azi am obţinut-o", a spus mijlocaşul.
Pentru CFR Cluj urmează returul cu Lincoln din Gruia, în turul secund preliminar Champions League. În tur, campioana României s-a impus cu 2-1.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: cfr cluj, marius sumudica