FIFA analizează posibilitatea extinderii Cupei Mondiale a cluburilor la 24 de echipe, începând cu ediţia din 2021. Proiectul a fost luat pentru prima dată în discuţie la o reuniune al forului mondial care a avut loc, săptămâna trecută, în India.
Cupa Mondială a cluburilor ar urma să aibă loc în luna iunie, timp de 18 zile. Deocamdată nu au fost oferite prea multe detalii cu privire la această competiţie şi la formatul ei.
Potrivit marca.com, la Cupa Mondială a cluburilor ar urma să participe 12 echipe europene, cinci sud-americane, două asiatice, două africane şi două nord-americane. A 24-a echipă ar putea fi din Oceania. Formatul iniţial al primei faze a turneului ar fi unul cu trei grupe de câte opt echipe.
În acest moment, Cupa Mondială a cluburilor, o competiţie cu o audienţă destul de redusă, reuneşte campioanele celor şase confederaţii membre ale FIFA plus campioana ţării gazdă. De obicei, campioanele Europei şi Americii de Sud joacă finala, aceste echipe fiind acceptate direct în semifinale.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Reinhard Grindel, membru al Comitetului Executiv al FIFA, a dezvăluit planurile forului privind reformarea Cupei Mondiale a cluburilor. Grindel, preşedintele Federaţiei Germane de Fotbal, critică proiectul, fiind de părere că jucătorii au nevoie de odihnă şi de recuperare în luna iunie şi că FIFA ar trebui să se concentreze asupra competiţiilor echipelor naţionale.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: fifa, schimbari, reguli, modificari