AS Roma şi-a schimbat nu doar antrenorul în această perioadă, dar are un nou director tehnic începând cu sezonul viitor.
AS Roma are şi un nou membru în partea administrativă, nu doar la conducerea tehnică
Frederic Massara a fost numit joi în funcţia de director sportiv al clubului AS Roma. El îl înlocuieşte pe francezul Florent Ghisolfi.
Italianul în vârstă de 56 de ani a mai lucrat la AS Roma în 2016, ca director sportiv, şi în 2018, ca secretar general.
Între 2019 şi 2024 a fost director sportiv la AC milan, pentru ca sezonul 2024-25 să îl petreacă la Rennes, în Franţa, tot ca director sportiv.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
AS Roma a avut un sezon 2024-2025 dificil, marcat de demiterea a doi antrenori (De Rossi şi Juric), de plecarea managerului general şi de evoluţiile slabe, care au dus-o, la un moment dat, pe locul 13 în Serie A.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Venirea lui Claudio Ranieri a salvat sezonul, romanii revenindu-şi şi calificându-se pentru Liga Europa.
Antrenorul principal al Romei, după retragerea legendarullui Ranieri, este Gian Piero Gasperini, adus de la Atalanta Bergamo, cu care a câştigat Europa League (2024), iar în sezonul acesta a reuşit să o ducă din nou în Champions League.
- Citește și
- ”Chivu ar fi cerut un sacrificiu”. Italienii anunţă ce jucător vrea Inter Milano pentru noul ei antrenor
- Decizie de ultimă oră despre Olimpiu Moruţan. Care este viitorul jucătorului român, după promovarea cu Pisa: “Clubul a decis”
- Lionel Messi, tot respectul pentru rivalul său de-o viaţă: ”Am multă admiraţie pentru Cristiano Ronaldo şi cariera sa”
Afla mai multe despre: as roma, serie a, frederic massara