Selecţionerul naţionalei României U21, Daniel Pancu, a tras concluziile înfrângerii cu naţionala similară a Spaniei. El a anunţat că nu-şi va prelungi contractul pentru banca reprezentativei de tineret şi s-a arătat mulţumit pentru devotamentul jucătorilor şi experienţa căpătată de tricolori.
Daniel Pancu părăseşte banca României U21, iar înfrângerea cu Spania U21 i-a schimbat atitudinea: “Azi nu aş fi schimbat pe nimeni”
Reprezentativa U21 a României a fost învinsă, sâmbătă, la Bratislava, cu scorul de 2-1, de selecţionata similară a Spaniei, în etapa a doua a grupei A din cadrul Campionatului European Under 21.
Spaniolii, care au revenit de la 0-1, sunt de cinci ori câştigători ai competiţiei continentale. România a pierdut în această săptămână şi primul meci din grupă, scor 0-1 cu Italia.
Spre deosebire de conferinţa de presă de după înfrângerea cu Italia, când Daniel Pancu i-a pus la colţ pe jucători şi pe cei din stafful tehnic, acum selecţionerul a avut aspecte care l-au mulţumit.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
“Cred că e o echipă care pe mine m-a făcut mândru că sunt român, le mulţumim şi celor din tribună care au fost alături de noi. Le-am oferit motive de satisfacţie şi celor de acasă, dar la final tot înfrângere scrie pe tabelă. Aş fi considerat calificarea din grupă echivalentă cu câştigarea trofeului. Jucătorii au avut o organizare ireproşabilă, au avut dăruire.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Din păcate a trebuit să fac schimbări şi nu aş fi schimbat pe nimeni. Resursele, ritmul din campionatul nostru... aici plătim. Am zis că acest joc va fi decis de jucătorii care vin de pe bancă. Am avut gura cum am avut-o... am avut dreptate. Nu ştiu dacă rămânea Blănuţă pe teren care ar fi fost rezultatul.
Rămân cu experienţa mare, jucătorii învaţă mult, trebuie să-şi dorească să joace săptămânal la acest nivel şi o vor mai vedea în vestul Europei”, a spus Daniel Pancu.
Daniel Pancu nu va mai fi selecţionerul naţionalei României U21
Din iulie, FRF va numi un alt selecţioner la naţionala U21, iar Daniel Pancu a transmis ce ar trebui să facă România, pentru a se apropia de jocul Spaniei U21.
“Las şi şase, şapte, opt jucători următorului selecţioner, va avea mai mulţi jucători care au participat la un turneu final.
Nu, nu voi mai fi eu. Contractul meu se încheie pe 30 iunie şi cu siguranţă va fi altcineva.
Pe hârtie, diferenţa era una imensă. Cu Blănuţă pe teren poate n-am fi primit primul gol, că era poziţia pe care o acoperea el.
În zilele noastre e greu să spunem că putem juca precum ei, poate în viitor, că ai nevoie de 10-15 ani de implementat ceva în academii. Noi trebuie să rămânem cu dăruirea fantastică, organizarea. Jucătorii au căpătat experienţă şi sper ca unii dintre ei să prindă contracte în vestul Europei”, a mai spus selecţionerul României U21, Daniel Pancu.
- Citește și
- Cum s-a văzut în România jocul făcut de Louis Munteanu contra Spaniei: ”Se bate cu toată lumea”
- Păreri de rău după eşecul dramatic suferit de România U21 cu Spania U21: ”Jucătorii şi Pancu au muncit, dar în trei minute s-a terminat tot”
- “România a suferit o înfrângere dureroasă”. Presa spaniolă a scos în evidenţă aspectele pozitive din jocul tricolorilor: “Acolo s-a schimbat totul”
- Francezul care a impresionat în Superliga, la Dinamo, verdict surprinzător despre fotbalul românesc: “Când deschizi televizorul, chiar urmăreşti”
- Spaniolii de la AS şi Marca au dat verdictul despre golul fabulos al lui Louis Munteanu, din Spania - România, la EURO U21
- OFICIAL | Petrolul a luat un jucător important de la o rivală din play-out: ”Este un atacant cu o experienţă bogată”
- L-a găsit Kopic pe urmaşul lui Politic? Vedeta care ar accepta presiunea de la Dinamo, la cererea antrenorului: “Aş spune da”
- OFICIAL | UTA Arad continuă noutăţile pe piaţa transferurilor. Adi Mihalcea a luat un jucător retrogradat în Liga 2
- Probleme pentru ”decarul” Spaniei U21. Starul de la Barcelona ar putea pleca de la campioana din La Liga
- Darius Olaru a recunoscut de ce încă nu a impresionat şi la echipa naţională, aşa cum a făcut-o la FCSB: “Statutul meu nu e acelaşi”
- A reuşit 54 de goluri în 52 de meciuri şi a refuzat-o pe Manchester United! Atacantul i-a întors spatele lui Ruben Amorim
- Din apă, în halatul alb! Povestea Rebeccăi Diaconescu, singura înotătoare din România la Jocurile Olimpice de la Paris: “Nu mă văd să pierd iubirea asta”
Afla mai multe despre: daniel pancu, daniel pancu romania u21, romania euro u21