Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Scoţia a învins Ucraina cu scorul de 3-0, în Liga Naţiunilor

Scoţia a învins Ucraina cu scorul de 3-0, în Liga Naţiunilor
Comentarii

Echipa naţională a Scoţiei a dispus miercuri, pe propriul teren, de reprezentativa Ucrainei, scor 3-0, într-un meci din cadrul Ligii Naţiunilor, Liga B, grupa 1.

La Glasgow, pe stadionul Hampden Park, Scoţia s-a impus abia pe finalul partidei. John McGinn a deschis scorul în minutul 70, apoi Lyndon Dykes a reuşit dubla, în minutele 80 şi 87.

În grupa 1 din Liga B conduce Scoţia, cu 9 puncte, urmată de Ucraina (7 puncte), Irlanda (4 puncte) şi Armenia (3 puncte).

Mircea Lucescu nu are de gând să plece de la Dinamo Kiev. Detalii despre situaţia grea din Ucraina: ”Din 17 iunie, am trăit doar în autobuz!”

Mircea Lucescu s-a întors în ţară, iar antrenorul lui Dinamo Kiev a oferit mai multe detalii despre situaţia dificilă la care este supus în Ucraina.

Echipa Dinamo Kiev a fost învinsă, joi seară, la Cracovia, cu scorul de 1-0, de AEK Larnaca, într-un meci din grupa B a Ligii Europa. Tehnicianul echipei Dinamo Kiev, Mircea Lucescu, a declarat joi seară, după meciul cu AEK Larnaca, scor 0-1, din grupele Ligii Europa, că s-a gândit la un moment dat să părăsească gruparea ucraineană. “Dar cineva trebuie să fie cu jucătorii şi să îi ajute în această perioadă dificilă”, a adăugat el.

Vineri, Mircea Lucescu a revenit în ţară. Antrenorul a recunoscut situaţia dificilă prin care trece în Ucraina, cu echipa Dinamo Kiev. Antrenorul a spus că din 17 iunie a trăit mai mult în autobuz. 

”Dificilă situaţia, în general. Au trecut exact trei luni din 17 iunie de când am plecat şi am trăit doar în autobuz. E foarte greu să renunţi şi nici nu se înghesuie nimeni să preia o astfel de situaţie. 

E o responsabilitate a fiecăruia dintre noi pe care trebuie să o ducă la capăt. Nu e problemă de pregătire, de joc. Dominăm destul de categoric, dar e o problemă psihologică foarte importantă. Jucătorii au pus pe planul secund fotbalul, pentru că au probleme mari cu familiile lor, cu copiii lor, cu şcoala.

Unii au familia prin Polonia, alţii prin România, alţii prin Turcia, prin toate părţile. Nu jucăm acasă, jucăm pe teren neutru. Ieri, la meci erau mai mulţi ciprioţi decât suporteri ucraineni sau polonezi.

Nu e simplu să joci într-o astfel de atmosferă şi cu o astfel de presiune. Nu poate continua la infinit, important e ca echipa să rămână la un nivel ridicat. Băieţii mei nu reuşesc în momentul de faţă să se ridice la nivelul pretenţiilor care există pentru o echipă cum e Dinamo Kiev.

E uşor să renunţi, e uşor să abandonezi, greu e să treci peste toate lucrurile acestea şi să îi convingi pe ceilalţi că se poate”, a spus Mircea Lucescu, la venirea în ţară.  

Afla mai multe despre: scoţia-ucraina-nations league 

viewscnt
Articole similare