You are here:

Scrisoarea prin care Igor Surkis l-a convins pe Mircea Lucescu să nu îşi dea demisia. Când va fi prezentat antrenorul român la Kiev

Scrisoarea prin care Igor Surkis l-a convins pe Mircea Lucescu să nu îşi dea demisia. Când va fi prezentat antrenorul român la Kiev

Stranieri

Comentarii

Presa din Ucraina scrie ca Mircea Lucescu va fi prezentat oficial ca antrenor principal al lui Dinamo Kiev intr-o conferinţă de presă, care va avea loc pe 30 iulie şi la care va fi prezent şi Igor Surkis. Până atunci, tehnicianul român a fost în centrul unui schimb de mesaje cu afaceristul ucrainean.

Mircea Lucescu şi Igor Surkis şi-au trimis reciproc scrisori în ultimele zile. Prima i-a aparţinut tehnicianului român, dornic să renunţe la funcţia de antrenor al lui Dinamo Kiev, după ce ultraşii au contestat vehement venirea sa în capitala Ucrainei. Patronul vicecampioanei l-a făcut însă să se răzgândească pe „Il Luce”. 

Antrenorul în vârstă de 74 de ani şi-a ales deja şi colaboratorii pe care îi va avea la Kiev. Emil Caras, Oleg Gusev si Ognen Vukojevic vor fi secunzii din staff-ul lui Lucescu. 

Astăzi, după ce Mircea Lucescu a plecat spre Kiev, Dinamo a publicat pe pagina oficială de Facebook schimbul de replici dintre antrenor şi Igor Surkis.

Scrisoarea lui Surkis pentru Lucescu

„Dragă Mister!

Un val de emoţii din partea fanilor lui Dinamo nu poate decide viitorul echipei, care este gata pentru noi provocări sub conducerea dumneavoastră.

Împreună am luat o decizie grea. Dar a fost clară, responsabilă şi foarte motivată. Conducerea clubului v-a făcut o ofertă înţelegând toate riscurile care ar apărea în rândul fanilor legate de acest pas.

Nu avem nicio îndoială că dumneavoastră, după ce aţi acceptat să deveniţi membru al familiei Dinamo, înainte de orice sunteţi decis să să transpuneţi bogata experienţă şi cunoştinţele de antrenor pentru victoriile care vor urma.

Împreună trebuie să suportăm multe furtuni media. Dar jucătorii dinamovişti se vor simţi încrezători şi confortabil atunci când un "marinar" atât de experimentat şi plin de realizări este la cârmă.

Echipa actuală are un potenţial imens şi o dorinţă extraordinară de a arăta ce poate. La rândul său, conducerea clubului este pregătită nu numai să asculte dorinţele staff-ului, ci şi să le pună în practică pentru a crea condiţiile necesare pentru ca acesta să atingă cele mai ambiţioase obiective.

Împreună acceptăm provocările şi împreună vom continua să scriem în istoria glorioasă a lui Dinamo. Sperăm că legendarul Mircea Lucescu va avea pagina sa luminoasă în această cronică. Sinergia noastră este cheia pentru viitoarele victorii.

Al dumneavostră respectuos, Igor Surkis”, i-a scris omul de afaceri ucrainean.

Primul mesaj i-a aparţinut lui Mircea Lucescu. Antrenorul român declara că este gata să renunţe la funcţie deoarece nu îşi doreşte ca fanii dinamovişti să critice echipa în loc să o încurajeze.

VIDEO | Mircea Lucescu a plecat în Ucraina. O va antrena pe Dinamo Kiev, chiar dacă a fost întâmpinat cu ostilitate!

Afla mai multe despre: lucescusurkisdinamo kiev 

viewscnt
Articole similare