Marius Şumudică s-a convins de anumiţi jucători, după ce Rapid a pierdut în Cupa României cu CFR Cluj. De altfel, antrenorul giuleştenilor a spus şi motivul pentru care a ales să rămână la "alb-vişinii".
În urma rezultatelor de astăzi, Rapid s-a calificat în sferturile Cupei României de pe locul doi al grupei şi va juca cu Metalul Buzău, în deplasare. CFR Cluj va da piept cu Universitatea Craiova, pe teren propriu.
Astfel, în urma înfrângerii cu CFR, Rapid va avea un culoar favorabil în Cupa României, cel puţin până în finală. Nu de puţine ori, Marius Şumudică a declarat că acest trofeu reprezintă un obiectiv foarte important pentru echipa sa.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Ştiam că suntem calificaţi. Sincer, eu mi-am dorit să câştig, tot timpul îmi doresc. Cred că am făcut un joc bun, consistent, am avut ocazii, dar, dacă nu marcăm, e greu. Trebuie să marcăm. CFR-ul a ajuns o dată la poartă, apoi a fost greşeala noastră.
Am încercat să scoatem cel puţin un punct să terminăm pe primul loc, să jucăm acasă în sferturi. Anii trecuţi nu ne-am calificat, acum ne-am calificat, vom juca la Metalul Buzău, asta este”, a spus Marius Şumudică.
Marius Şumudică a făcut anunţul: "Nu sunt de nivelul Rapidului"
”Unii au trecut testul, alţii trebuie să-şi facă bagajele. Unii au arătat că nu sunt de nivelul Rapidului şi trebuie să plece.
Nu dau nume, veţi vedea jucătorii care nu vor fi în lotul pentru cantonamentul din Dubai şi trebuie să plece”, a declarat Marius Şumudică.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Zilele trecute Şumudică a refuzat o ofertă foarte mare de la Damac. Antrenorul Rapidului a spus motivul, visul lui în Giuleşti continuă.
"(n.r. Ce te-a determinat să rămâi la Rapid?) Relaţia mea cu ambii patroni, nu puteam să le fac aşa ceva, nici fanilor. Le-am promis ceva suporterilor, voi pleca doar dacă nu realizez ce mi-am propus. Indiferent de ofertă, mi-am dorit foarte mult să ajung la Rapid", a mai adăugat Şumudică.
Afla mai multe despre: marius şumudică, rapid, cfr