You are here:

"Se cere în echipă. Aşa trebuie să intre un jucător". Sabău, impresionat de fotbalistul pe care îl are în lot

"Se cere în echipă. Aşa trebuie să intre un jucător". Sabău, impresionat de fotbalistul pe care îl are în lot

Farul Constanța

Comentarii

Ioan Ovidiu Sabău l-a remarcat pe Răzvan Mărincean, care a intrat în meciul cu Petrolul şi a şi marcat pentru 3-1 în victoria obţinută de Farul.

"Am avut controlul jocului, am şi reuşit să înscriem, am avut posesia, dar apoi am jucat ce nu trebuia să jucăm. A venit golul lor, iar noi am intrat într-o stare de frică, de teamă.

Îmi place că începem să avem identitate, jucăm cum ne propunem, vrem să jucăm rapid, din 1-2 atingeri.

O victorie meritată, muncită, mă bucur foarte mult că Mărincean a intrat foarte bine, cu o stare de spirit foarte bună.

Aşa trebuie să intre un jucător într-un meci, se cere în echipă, a jucat 30 de minute şi a stat numai în sprinturi. Chiar vreau să îl felicit" , a spus Ioan Ovidiu Sabău.

Farul - Petrolul 3-1

Farul Constanţa a învins-o, duminică seara, pe teren propriu, scor 3-1, pe Petrolul Ploieşti, în etapa a 11-a din Superligă.

Constănţenii au deschis scorul repede la Ovidiu, prin Cristian Ganea, care a înscris superb, cu stângul, dintr-un unghi aproape imposibil, în minutul 5.

Tot jucătorii lui Sabău au reuşit să schimbe afişajul tabelei în minutul 22, cu golul lui Ahlinvi. Cinci minute mai târziu, Hyseni a scăpat singur cu Zima, însă a trimis pe lângă poartă. Ploieştenii au redus din diferenţă prin Bran Flores, în minutul 33, şi la pauză a fost avantaj minim pentru „marinari”.

Zima nu a mai putut face nimic în minutul 89, la şutul tânărului Mărincean. S-a încheiat Farul – Petrolul 3-1 şi echipa lui Sabău reuşeşte o victorie după corecţia primită de la Dinamo, etapa trecută, în timp ce ploieştenii se află la prima înfrângere după patru meciuri.

Constănţenii au 17 puncte şi sunt pe locul 6, cu două puncte mai puţin decât Petrolul, care ocupă poziţia a patra, cu 19 puncte.

Afla mai multe despre: farul 

viewscnt
Articole similare