Hermannstadt şi-a complicat foarte mult situaţia în play-out după remiza cu Metaloglobus, în urma căreia Bogdan Cosmescu şi Victor Angelescu au tras concluziile inclusiv anunţului făcut de Dorinel Munteanu.
Motive posibile pentru decizia anunţată acum de Dorinel Munteanu
FC Hermannstadt a remizat pe terenul lui Metaloglobus, scor 2-2, în etapa a opta din play-out, iar la finalul meciului Dorinel Munteanu a anunţat că va pleca de la echipă la capătul sezonului.
Situaţia clubului din Sibiu a fost comentată şi de Bogdan Cosmescu, cel care a transmis faptul că anunţul antrenorului are de a face şi cu unele probleme mai vechi de la Hermannstadt, cum ar fi plecările jucătorilor Jair şi Antoni Ivanov.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Jair si Ivanov au plecat de la echipă, Daniel Niculae zicea că îi dă în judecată că au plecat abuziv. Nu cred că au plecat de nebuni, că erau lucrurile roz şi ei au plecat că au vrut să plece”, a declarat Cosmescu, potrivit Prima Sport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Anunţul făcut acum de Dorinel Munteanu l-a luat prin surprindere pe Victor Angelescu, acesta nefiind de acord cu faptul că antrenorul sibienilor a făcut publică acum decizia de a pleca de la echipă.
”Poate a zis la cald, dar mi se pare că a greşit că a anunţat înainte de baraj că va pleca. Dacă ţi-ai pus asta în cap, ok, spui la conducere şi preşedinte, dar nu poţi să anunţi jucătorii aşa când tu trebuie să îi motivezi înainte de un meci aşa important, unde concentrarea trebuie să fie maximă.
Antrenorul trebuie să fie motivatorul principal. Acum nu mai e nimic de tactică, măcar de motivaţie. O să fie foarte complicat barajul”, a completat şi preşedintele Rapidului.
”Sunt două echipe care au încurcat-o, dacă retrogradează. Petrolul şi Hermannstadt. Se desfiinţează. Nu mai au nicio şansă. Dacă ratezi Liga 1, probabil o iei de la capăt din Liga 4”, a concluzionat Cosmescu.
Dorinel Munteanu, despre Jair şi Ivanov: ”O situaţie nemaiîntâlnită”
”Ei au venit la mine şi mi-au spus că şi-au băgat memoriu şi părăsesc echipa. Ivanov de marţi şi ieri, chiar aseară, Jair şi-a luat la revedere de la băieţi şi de la mine, bineînţeles, şi a plecat.
E o situaţie nemaiîntâlnită din punctul meu de vedere, dar cauzele trebuie să le căutaţi sau administraţia să vă răspundă la aceste întrebări.
Ei au fost acoperiţi din toate punctele de vedere, cu contracte, dar ăştia sunt jucătorii care vin şi reprezintă fotbalul românesc şi te lasă la greu.
Antrenez de foarte mult timp fotbalul românesc, dar niciodată nu m-am confruntat cu asemenea situaţie, ca jucătorul să vină să spună că nu mai prezintă fiindcă e jucător liber şi vrea să plece şi aşa mai departe”, preciza antrenorul, în aprilie, despre Jair şi Ivanov, care au ales să plece de la Hermannstadt într-o perioadă critică.
- Citește și
- După ultimul meci din campionat, Bogdan Cosmescu a distrus o echipă din Superliga: ”Ruşinos!” Lanterna roşie l-a impresionat pe expert: ”Jos pălăria”
- VIDEO | Imagini greu de privit în Superliga! Vedeta echipei s-a accidentat şi ar putea lipsi până la sfârşitul lui 2026: medicii l-au cărat pe braţe
- Primarul Ciprian Ciucu a anunţat ce se întâmplă cu CSM Bucureşti, după ce s-a pus problema finanţării. Schimbarea pe care vrea să o vadă
Afla mai multe despre: hermannstadt, petrolul, superliga








