You are here:

Se face loc pentru încă un stadion modern în România! Arena de tradiţie se îndreaptă spre demolare

Se face loc pentru încă un stadion modern în România! Arena de tradiţie se îndreaptă spre demolare

Fotbal intern

Comentarii

Consiliul Judeţean Timiş pregăteşte din timp documentaţia necesară demolării Stadionului „Dan Păltinişanu” şi a scos la licitaţie serviciile aferente. Anunţul a fost publicat pe SEAP, termenul limită pentru depunerea ofertelor fiind 6 iulie.

Consiliul Judeţean Timiş pregăteşte demolarea Stadionului „Dan Păltinişanu”

”Contractul va avea o clauză suspensivă. Astfel, ordinul de începere pentru întocmirea documentaţiei de dezafectare a stadionului va fi emis doar după promovarea şi aprobarea a două hotărâri de guvern. Una, pentru aprobarea principalilor indicatori tehnico - economici (faza studiu de fezabilitate), implicit, a surselor de finanţare, respectiv o hotărâre de guvern de aprobare a  demolării vechiului stadion „Dan Păltinişanu” şi construirea unuia nou pe acelaşi amplasament”, anunţă CJ Timiş.

Serviciile de proiectare vor trebui finalizate în cel mult 95 de zile de la ordinul de începere.

Licitaţia cuprinde şi asistenţa tehnică. Aceasta va fi asigurată pe toată perioada de execuţie a lucrărilor de demolare, fără a fi percepute costuri suplimentare.

Criteriul de atribuire este preţul cel mai scăzut.

Suma estimată pentru documentaţie şi asistenţă tehnică se ridică la 543.000 lei, cu TVA inclus.

În februarie anul acesta CJ Timiş a anunţat că porţile arenei "Dan Păltinişanu" din Timişoara se închid pentru competiţii sportive sau evenimente cu public, deoarece locaţia nu mai întruneşte standardele de calitate. Decizia a fost luată după ce Poli Timişoara a pierdut primul meci din retur la „masa verde”, din cauza faptului că nocturna de pe stadion a cedat, anunţa Consiliul Judeţean Timiş.

Afla mai multe despre: stadion timisoara 

viewscnt
Articole similare