You are here:

Se face marele transfer al lui Neymar. Şi nu la FC Barcelona. Cu cine semnează starul brazilian

Se face marele transfer al lui Neymar. Şi nu la FC Barcelona. Cu cine semnează starul brazilian

Neymar

Comentarii

Paris Saint-Germain şi echipa saudită Al-Hilal sunt aproape de a încheia un acord pentru transferul atacantului brazilian Neymar, lucru care ar putea fi o chestiune de "zile", potrivit canalului sportiv francez RMC Sports.

Atât antrenorul Luis Enrique, cât şi directorul sportiv Luis Campos l-ar fi anunţat pe Neymar că nu-l au în vizor pentru sezonul viitor. Acest factor ar fi decisiv pentru accelerarea plecării brazilianului, iar cea mai probabilă destinaţie ar fi Arabia Saudită.

Conform RMC Sports, deşi nu există încă un acord definitiv, toate părţile ar fi, în principiu, de acord pentru finalizarea operaţiunii.

Deşi are un contract valabil până în 2027, PSG ar încerca să-şi asigure în această vară plecarea jucătorului de 31 de ani, care nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor celebrului său transfer, în 2017, de la Barcelona, pentru 222 milioane euro, cel mai scump transfer din istorie.

Neymar nu a jucat pentru PSG în prima etapă din Ligue 1, sâmbătă cu Lorient (0-0), din cauza unui "sindrom viral", conform PSG.

În urmă cu câteva zile, tatăl lui Neymar a dezminţit în mass-media braziliană informaţiile referitoare la dorinţa fiului său de a pleca de la Paris Saint-Germain în această vară şi ar fi discutat deja cu conducerea.

"Nu pot să confirm o ştire care nu s-a produs. Fake News", a reacţionat tatăl lui Neymar, într-o declaraţie acordată site-ului Premier League Brasil. "Această informaţie a venit de undeva şi vrem să înţelegem intenţia", a adăugat brazilianul.

Neymar şi-ar fi dorit să revină la FC Barcelona, unde a evoluat timp de patru sezoane (2013-2017), dar actualul antrenor al catalanilor, Xavi Hernandez, a dezminţit în mod public o întoarcere a brazilianului pe Camp Nou în această vară.

Afla mai multe despre: neymarfc barcelona 

viewscnt
Articole similare