Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Se încing spiritele înainte de Dinamo - U Cluj! Emil Boc îl atacă pe Gino Iorgulescu: “Mai uşor cu pianul pe scări”. De la ce a pornit totul

Se încing spiritele înainte de Dinamo - U Cluj! Emil Boc îl atacă pe Gino Iorgulescu: “Mai uşor cu pianul pe scări”. De la ce a pornit totul

Liga 2

Comentarii

Dinamo a fost învinsă, sâmbătă seară, în deplasare, cu scorul de 2-0, de echipa Universitatea Cluj, în prima manşă a barajului de menţinere/promovare în Liga 1.

Un nou război în fotbal românesc. Emil Boc îl atacă pe Gino Iorgulescu: “Mai uşor cu pianul pe scări”

Dinamo, echipă clasată pe locul opt în clasamentul playout-ului Ligii I, va disputa cea de-a doua manşă a barajului de menţinere pe prima scenă cu Universitatea Cluj, duminică, de la ora 21:00, pe stadionul din Şoseaua Ştefan cel Mare.

Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, a fost prezent în tribune la meci tur, el fiind un suporter declarat al echipei clujene. 

Acum, Boc a fost deranjat de ultimele declaraţii apărute în presă de a lui Gino Iorgulescu, preşedintele LPF, care a recunoscut public că i-ar părea rău dacă Dinamo ar retrograda în premieră în Liga 2.

“Am fost supărat pe o declaraţie a preşedintelui LPF, Gino Iorgulescu, care a spus că i-ar părea rău dacă Dinamo ar retrograda. Cu tot respectul pe care vi-l port, ca fost fotbalist şi ca preşedinte al unei instituţii importante, mai uşor cu pianul pe scări. Aveţi obligaţia de a nu face astfel de declaraţii din postura în care vă aflaţi.

Am respect pentru Dinamo. Noi am jucat în Liga a 4-a şi am revenit cinstit, curat. Vrem ca acest meci să se joace pe teren, fără niciun fel de influenţă. Clujul are peste 20.000 de spectatori, ei sunt mai puţin importanţi decât cei de la Dinamo?”, a spus Emil Boc, la Napoca FM.

Primarul din Cluj-Napoca este convins că "şepcile roşii" au o şansă foarte bună de a reveni în Liga 1.

"Plecăm favoriţi în meciul cu Dinamo, dar nu trebuie să uităm infernul de pe stadion. Acolo totul va depinde de dimensiunea psihologică. Trebuie să avem mintea setată că suntem mai buni, avem un avantaj de două goluri şi nu ne lăsăm intimidaţi şi copleşiţi.

Sunt convins că Lincar ştie ce e de făcut şi i-am văzut extrem de motivaţi. Rezultatul poate fi pozitiv sau negativ, dar atitudinea trebui să o vedem întotdeauna. Trebuie să dea tot ce au mai bun pe teren. Asta am văzut în meciul cu Dinamo.

Această echipă a înţeles în sfârşit că menirea ei este să ducă Clujul în Liga 1. Aceşti fotbalişti ar putea intra în istorie. În spatele lor este o istorie de peste 100 de ani. Clujul respiră prin Universitatea", a mai declarat Emil Boc.

Afla mai multe despre: emil bocdinamou cluj 

viewscnt
Articole similare