You are here:

Se întâmplă în România. Cea mai bună schioară a ţării nu face parte din lotul pentru Jocurile Olimpice din China de anul viitor!

Se întâmplă în România. Cea mai bună schioară a ţării nu face parte din lotul pentru Jocurile Olimpice din China de anul viitor!

Jocurile olimpice

Comentarii

Ania Caill, cea mai valoroasă schioară a României în ultimii ani, nu face parte din lotul României pentru jocurile Olimpice, după ce a intrat într-o dispută cu Federaţia Română de Schi.

Ania Caill este de departe cea mai valoroasă schiară a României din ultimii ani. Sportiva născută şi crescută în Franţa, dar cu dublă cetăţenie, franceză şi română, a ales să reprezinte România la marile competiţii internaţionale, unde a obţinut cele mai bune clasări pentru ţara noastră.

Cu toate astea, inexplicabil, Ania nu se regăseşte pe lista extinsă a oficialilor Federaţiei Române de Schi şi Biatlon. Ania, împreună cu antrenorul şi managerul ei, Ioan Achiriloaie, au ieşit în faţa mass-media pentru a-şi spune păsul.

''Acest refuz, apărut inexplicabil, de nicăieri, are rădăcini mult mai vechi. Datează de acum patru ani. Chiar dacă la precedenta Olimpiadă m-am clasat pe un loc foarte bun, reprezentând cu cinste România, acum am constatat că nu mă mai aflu nici măcar pe lista extinsă a sportivilor care ar urma să participe la următoarea ediţie a Jocurilor Olimpice.

Neoficial, am aflat că se spune despre mine că la 26 de ani sunt 'bătrână' pentru a putea face performanţă. Asta în condiţiile în care, domnul Puiu Gaşpar, secretarul general al federaţiei, susţinea că adevărata performanţă pentru un schior începe abia de la vârsta de 27 de ani încolo.

Eu nu înţeleg de ce există această respingere totală faţă de mine? Cu ce am greşit? Nu mi s-a dat nici un răspuns la toate scrisorile pe care clubul la care sunt legitamată le-a trimis pe adresa federaţiei'', a precizat Ania Cail.

”Visul meu a fost să concurez pentru România”

Chiar dacă s-a născut şi a crescut în Franţa, Ania şi-a dorit de mică să concureze pentru România. ”Tot timpul am visat să reprezint România. Am fost cea mai fericită când am ajuns fiu cooptată în loturile României. Era un vis împlinit. Era şi visul bunicii mele de a mă vedea ca sportivă a ţării în care s-au născut ea şi mama mea.

Acum, vă spun sincer, că dacă aş fi ştiut că voi traversa un astfel de calvar, aş fi acceptat alte oferte. Puteam să concurez pentru Albania, Republica Moldova sau Ungaria. Am refuzat!”, a mai spus Ania, având lacrimi în ochi.

Un buget de avarie!

Interesant este că în toată această perioadă, atât Ania,, cât şi antrenorul ei, Ioan Achiriloaie, susţin că nu au cerut nici cea mai mică finanţare federaţiei de specialitate. ”În toate email-urile pe care le-am trimis către federaţie, am specificat faptul că nu vrem nici un ajutor financiar. Cu toate astea, Ania este blocată să reprezinte România.

Mie mi se reproşează faptul că am încercat să sar peste anumite etape şi să discut cu Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, fără acceptul federaţiei.  Mă aştept acum ca următorul pas să fie cel al suspendării mele din activitate.

Şi dacă tot am amintit de bani trebuie să spun că la capitolul buget Ania are nevoie anual de 40-50 de mii de euro. Un buget foarte mic dacă e să comparăm cu numele mari din schiul mondial. Aceşti bani îi obţinem din sponsori, nu de la federaţie”, a explicat Ioan Achiriloaie.

În cazul în care va fi suspendat de către conducerea federaţiei, Ioan Achiriloaie nu se va opri. ”În cazul în care se va întâmpla acest lucru, voi merge până în pânzele albe şi-mi voi căuta dreptatea în instanţele judecătoreşti. Eu sper să nu se ajungă acolo. Până, una altă, îmi doresc în primul rând să rezolvăm situaţia Aniei.

În loc ca ea să stea să plimbe hârtii pe la federaţie, doar că aşa vor domnii de acolo, ea ar trebui să fie la antrenamente specifice. Noi planificasem să fim acum la pregătire în Elveţia. Dar, după cum se vede, lucrul acesta nu este posibil. Şi nu din cauza noastră'', a mai spus Achiriloaie.

                                                                                                                                                                                                                                        Material scris de: Răzvan Ionaşcu

Afla mai multe despre: ania caillioan achiriloaiefederaţia română de schi 

viewscnt
Articole similare