Un fost ziarist german a observat trei greşeli de ortografie pe statuia legendarului baschetbalist Kobe Bryant, dezvelită în urmă cu mai mult de o lună de clubul Los Angeles Lakers.
Pe statuia în cinstea lui Kobe Bryant este reprodusă foaia de joc a meciului în care regretatul baschetbalist, de cinci ori campion în NBA, a marcat 81 de puncte, recordul său personal, într-un meci împotriva lui Toronto Raptors. Fostul ziarist german Andre Voigt a remarcat însă trei greşeli de ortografie.
Un fost jucător al lui Lakers, Von Wafer, este botezat "Vom Wafer". În tabăra adversă, numele baschetbalistului spaniol Jose Calderon este scris greşit "Jose Calderson". În cazul jucătorilor care nu au fost folosiţi prin "decizia antrenorului" ("coach's decision"), cuvântul "decision" este scris greşit de două ori ("decicion").
Potrivit unui purtător de cuvânt al lui Lakers, aceste erori au fost identificate şi vor fi corectate rapid.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
De 18 ori selecţionat pentru All-Star Game, Kobe Bryant şi-a pierdut viaţa la 41 de ani, alături de fiica sa Gianna (13 ani) şi de alte şapte persoane, într-un accident de elicopter petrecut pe 26 ianuarie 2020 în apropiere de la Los Angeles. El se retrăsese din activitatea sportivă în 2016.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: kobe bryant