Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat că federaţia doreşte ca Supercupa României să se dispute în acest an la Târgu Jiu, însă nu există elemente suficiente pentru asumarea unui termen pentru această partidă.
"Stadionul pe care ne dorim să organizăm Supercupa României este stadionul din Târgu Jiu, dar nu avem elemente suficiente ca să ne asumăm un termen şi anume înainte de începerea campionatului să avem acest meci de Supercupă. O să accelerăm discuţiile cu Compania Naţională de Investiţii şi cu autorităţile locale din Târgu Jiu", a spus Burleanu zilele trecute.
Directorul de investiţii din cadrul CNI, Adrian Cefalan, a explicat care este situaţia areie din Tg. Jiu şi care sunt şansele ca acolo să se joace meciuri de fotbal în viitorul apropiat.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Stadionul este finalizat, raportat la contractul de proiectare şi execuţie semnat în anul 2015. În derularea acestui contract, în perioada 2015-2018, au apărut o serie de aspecte care au generat anumite cheltuieli suplimentare legate de cerinţe ISU, UEFA, IAAF, a furnizorilor de utilităţi şi de amenajări exterioare.
Pentru a putea fi funcţional din punct de vedere practic şi al cerinţelor instituţiilor abilitate, emitente de avize şi acorduri (inclusiv omologarea conform cerinţelor UEFA şi IAAF), este nevoie ca stadionul să fie completat cu lucrările necesare a fi executate pentru a îndeplini toate aceste cerinţe. Prin urmare, au fost contractate lucrările de amenajări exterioare şi branşamente la utilităţi precum şi toate lucrările necesare pentru a putea pune în funcţiune stadionul în condiţiile prevăzute de legislaţia specifică în vigoare", a declarat Cefalan pentru Gazetă.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
"Vom discuta dacă vom avea Supercupa înainte de începerea campionatului sau să găsim împreună o dată ulterioară. Ne interesează ca echipele noatre care vor participa în competiţiile europene să aibă parte de un parcurs cât mai bun şi trebuie să luăm în considerare şi parcursul naţionalei de tineret", a mai spus Burleanu, preşedintele FRF.
Afla mai multe despre: supercupa