You are here:

Se naşte un nou gigant în fotbalul internaţional! Modric, Aguero şi Cavani, primele transferuri: "Vrem titlul din primul an"

Se naşte un nou gigant în fotbalul internaţional! Modric, Aguero şi Cavani, primele transferuri: "Vrem titlul din primul an"
Comentarii

David Beckham vrea să îi transfere pe mijlocaşul Luka Modric şi pe atacantul Edinson Cavani la clubul pe care îl patronează, Inter Miami, anunţă Marca.

Modric, Cavani şi Aguero, primele transferuri de top încercate de Beckham la Miami

Potrivit cotidianului spaniol, David Beckham va încerca să profite de faptul că atât croatul Luka Modric, cât şi uruguayanul Edinson Cavani vor deveni liberi de contract la finalul sezonului şi să îi transfere la Miami. Lui Modric, fostul deţinător al Balonului de Aur, Beckham vrea să îi dubleze salariul pe care îl încasează în prezent la Real Madrid. În plus, Beckham este interesat şi de atacantul argentinian Sergio Aguero, fotbalist care mai are însă contract cu Manchester City până în 2021.

"Ambiţia noastră este să câştigăm campionatul încă din primul an, în cel de-al doilea fiind chiar obligatoriu", a declarat antrenorul echipei Inter Miami, David Alonso.

Inter Miami debutează în martie în MLS

Echipa lui David Beckham va debuta în MLS în martie, cu Los Angeles FC. Inter Miami va juca timp de doi ani la Fort Lauderdale, până când la Miami va fi construit un nou stadion.

Oraşul Fort Lauderdale este situat la aproape 50 de kilometri nord de Miami. Inter Miami CF va juca în sezoanele 2020 şi 2021 pe stadionul Lockhart, cu o capacitate de 18.000 de locuri.

David Beckham şi ceilalţi acţionari ai clubului vor finanţa între timp construcţia unui nou stadion, Miami Freedom Park, în apropierea aeroportului din Miami. Lockhart Stadium va fi folosit după trecerea pe noua arenă ca bază de pregătire.

Afla mai multe despre: fotbal international 

viewscnt
Articole similare