Primii arbitri care vor fi testaţi sunt cei de Liga 1. Aceştia se vor reuni pe 22 ianuarie la Centrul Naţional de Fotbal de la Mogoşoaia, acolo unde vor sta până pe 25 ianuarie.
În această perioadă aceştia vor susţine testele fizice şi, de asemenea, vor fi instruiţi în legătură cu ultimele reglementări apărute în materie de arbitraj. Între 24 şi 25 de ianuarie, observatorii de arbitri din Liga 1 vor fi testaţi şi instruiţi.
Arbitrii din Liga 2 vor avea perioada de testare între 12 şi 14 februarie, la Cheile Grădiştei, iar observatorii aceluiaşi eşalon între 11 şi 12 februarie la Centrul Naţional de Fotbal de la Mogoşoaia.
Pentru Liga 3, arbitrii vor fi împărţiţi în trei zone pentru susţinerea testelor din această iarnă, după cum urmează: zona Transilvania – între 18 şi 20 februarie, zona Moldova – între 20 şi 22 februarie, iar zona de sud între 22 şi 24 februarie. Toate testările vor avea loc la Cheile Grădiştei.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Observatorii vor avea perioada de pregătire între 14 şi 15 februarie, tot la Cheile Grădiştei. Arbitrii selecţionaţi pentru programul “Cavalerii viitorului 2” vor fi anunţaţi de responsabilul programului şi vor da testele împreună cu arbitrii din Liga 3.
De asemenea, CCA va organiza şi “Cursul de instruire” al arbitrilor şi observatorilor de fotbal în sală la Bucureşti la “Casa Fotbalului” în zilele de 1 şi 2 februarie.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.