You are here:

Se pregăteşte transferul mult aşteptat de fanii lui Inter: unul dintre eroii din sezonul trecut va fi înlocuit de colegul lui Radu Drăguşin

Se pregăteşte transferul mult aşteptat de fanii lui Inter: unul dintre eroii din sezonul trecut va fi înlocuit de colegul lui Radu Drăguşin

Serie A

Comentarii

Inter Milano caută un nou portar pentru sezonul viitor, iar principala ţintă a clubului este Guglielmo Vicario, actualul goalkeeper al lui Tottenham. Potrivit presei italiene, conducerea „nerazzurrilor” îl vede pe internaţionalul italian drept înlocuitorul ideal pentru Yann Sommer.

Vicario, la un pas de Inter. Marotta i-a găsit înlocuitor lui Sommer

Portarul elveţian se apropie de finalul contractului, iar Inter nu este dispusă să-i prelungească înţelegerea, având în vedere că acesta are deja 37 de ani. În plus, antrenorul Cristian Chivu nu a părut convins de prestaţiile rezervei Josep Martinez în actualul sezon.

În aceste condiţii, conducerea clubului, condusă de Giuseppe Marotta, a început căutările pentru un nou titular între buturi. Vicario, care a impresionat în ultimii ani atât la Empoli, cât şi la Tottenham, se află în fruntea listei.

Totuşi, negocierile ar putea fi complicate de pretenţiile financiare ale londonezilor. Tottenham ar solicita aproximativ 30 de milioane de euro pentru transferul portarului italian.

Inter analizează şi alte variante. Printre numele urmărite se află Elia Caprile, portar aflat în prezent la Cagliari, dar şi brazilianul Alisson Becker, care ar putea părăsi Liverpool în această vară.

Chiar dacă varianta Alisson ar reprezenta o mutare spectaculoasă, costurile ar fi considerabile. Portarul de 33 de ani câştigă în prezent aproximativ 5 milioane de euro net pe sezon la Liverpool, un salariu mult mai mare decât cel al lui Vicario, care încasează aproximativ 2,6 milioane de euro anual.

Afla mai multe despre: serie ainter milanovicario 

viewscnt
Articole similare