You are here:

Se reia Liga 1! Ei sunt portarii care au impresionat până acum în campionat. Luptă strânsă la vârful clasamentului

Se reia Liga 1! Ei sunt portarii care au impresionat până acum în campionat. Luptă strânsă la vârful clasamentului

Superliga

Comentarii

Liga 1 e la un pas de revenire, iar microbiştii au timp în această perioadă să arunce un ochi pe statistică. Analizăm portarii din Liga 1 care au impresionat în acest sezon.

Liga 1 a oferit meciuri de calitate până la întreruperea cauzată de pandemia de coronavirus. În multe dintre ele, am avut parte de câteva intervenţii magistrale ale portarilor. Dar, dincolo de parade şi intervenţii salvatoare, stau cifrele. Iar conform statisticii, ei sunt cei cinci portari care au impresionat până acum, în meciurile din Liga 1.

1. Giedrius Arlasukis (CFR Cluj) - Goalkeeperul lituanian a jucat 19 meciuri pentru campioana României, iar în 14 dintre ele nu a primit gol! Lituanianul are un gol încasat la 214 minute jucate. Doar 8 goluri a primit portarul CFR-ului în cele 19 meciuri în care a fost folosit de Dan Petrescu. Prestaţiile sale au fost mai mereu sigure, iar defensiva clujeană ştie că are in spate, un gardian sigur.

2. Cristian Bălgrădean (FCSB) - portarul vicecampioanei României a fost în centrul atenţiei în ultima vreme, după ce a semnat cu CFR Cluj, contracandidata roş-albaştrilor la titlu. Până la acest scandal, Bălgrădean şi-a făcut excelent datoria. Are tot 19 meciuri disputate ca şi Arlauskis, iar în 10 dintre ele nu a primit gol. Bălgrădean a fost învins de 14 ori şi are o medie de un gol primit la 120 de minute jucate.

3. Răzvan Pleşca (Gaz Metan Mediaş) - veteranul din poarta echipei lui Edward Iordănescu a făcut diferenţa în favoarea foramaţiei sale. Cu o medie de un gol primit la 78 de minute jucate, Pleşca a reuşit să termine 10 din cele 26 de meciuri disputate în acest sezon, fără gol primit. Indiscutabil, eroul medieşenilor din urmă cu 9 ani din dubla cu Mainz, rămâne un goalkeeper sigur. Nu e deloc de mirare că numele său a fost vehiculat la FCSB.

4. Roland Niczuly (Sepsi) - portarul covăsnenilor are un duel dificil pentru postul de titular cu Bela Fejer. Pare că l-a tranşat până acum, pentru că cifrele sale sunt mai bune. În 16 meciuri disputate pentru Sepsi în campionat, Niczuly a fost învins tot de atâtea ori, dar a reuşit să nu primească gol în şase dintre ele. Portarul lui Sepsi primeşte un gol la fiecare 90 de minute, ceea ce nu sună deloc rău pentru o formaţie de mijlocul clasamentului.

5. Riccardo Piscitelli (Dinamo) - Mai vin şi veşti bune din Ştefan cel Mare. Printre atâtea transferuri ratate, oficialii alb-roşilor au dat lovitura cu italianul Piscitelli. Dincolo de senzaţia pozitivă lăsată pe parcursul sezonului, italianul e ajutat şi de cifre. Are 6 meciuri în care nu a primit gol şi o medie de un gol primit la 65 de minute jucate, în contextul în care, defensiva lui Dinamo a dat de multe ori chix.

Afla mai multe despre: giedrius arlasukiscristi bălgrădean 

viewscnt
Articole similare