Gloriile Universităţii speră ca elevii lui Mangia să producă marea surpriză în Europa League şi să-i elimine pe nemţii de la Leipzig.
"De ce să nu fie ca la meciul cu Kaiserslautern şi să ne calificăm? Atunci am jucat într-o atmosferă fantastică la Craiova, sunt sigur că la fel se va întâmpla şi acum. Şansa este de partea nostră. Dacă vom avea 1-0 la pauză, avem mari şanse să ne calificăm. Toţi suporterii adevăraţi trebuie să ne susţină", a declarat fostul mare mijlocaş al Ştiinţei, Aurică Beldeanu.
"Să repetăm povestea de acum 35 de ani cu Kaiserslautern. Nici atunci lumea nu prea credea în noi... În Germania am plecat de la 0-3, am dat două goluri, iar la Craiova ne-am calificat prin golul lui Negrilă", e mesajul lui Costică Donose.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Nicolae Ungureanu a adăugat: "Universitatea trebuie să spere şi să lupte, iar publicul să-şi facă din nou datoria. Atunci, cu Kaiserslautern, suporterii au fost absolut senzaţionali, ne-au purtat către semifinale".
U Craiova s-a calificat în sezonul 1982-1983 în Cupa UEFA după ce-au câştigat 1-0 în Bănie cu Kaiserslautern, după ce veneau după un eşec, 3-2, în deplasare.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: craiova, leipzig, mesaje, glorii, oblemenco, vulcan