Directorul general al Sassuolo, Giovanni Carnevali, a confirmat că gruparea „neroverde” poartă negocieri pentru transferul fundaşului dorit de mai multe cluburi, Tarik Muharemovic, fost adversar al României în dubla preliminară cu Bosnia.
Într-un interviu recent, oficialul italian a recunoscut existenţa unor discuţii avansate cu mai multe echipe, inclusiv cu Inter Milano, potrivit presei din peninsulă. Considerat unul dintre cei mai promiţători tineri fundaşi din Europa, Muharemovic are şanse mari să părăsească stadionul Mapei în această vară.
Fundaşul bosniac, în vârstă de 23 de ani, a devenit una dintre principalele ţinte ale lui Inter pentru perioada de mercato, în contextul în care jucători precum Matteo Darmian, Stefan de Vrij şi Francesco Acerbi se apropie de despărţirea de „San Siro”. Astfel, conducerea „nerazzurrilor”, în frunte cu Beppe Marotta, caută soluţii pentru întărirea defensivei.
Evoluţiile solide ale lui Muharemovic în primul său sezon din Serie A nu au trecut neobservate, însă Inter nu este singura echipă interesată. Juventus, clubul care l-a cedat la Sassuolo vara trecută, deţine o clauză de drept de răscumpărare ceea ce complică eventualele negocieri.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Pe lista de transferuri a lui Inter se mai află şi Oumar Solet, de la Udinese, precum şi Mario Gila, legitimat la Lazio. În cazul lui Gila, mutarea ar putea fi facilitată de faptul că înţelegerea sa contractuală expiră vara viitoare.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Totuşi, Muharemovic rămâne o opţiune ideală pentru Inter, chiar dacă transferul său nu va fi unul ieftin. Oficialii lui Sassuolo nu sunt dispuşi să renunţe la fundaş pentru mai puţin de 30 de milioane de euro, în condiţiile în care mai multe cluburi importante îşi manifestă interesul.
„Pentru Muharemovic suntem în discuţii cu mai multe cluburi, nu doar cu Marotta”, a declarat Carnevali.
În actualul sezon, fundaşul bosniac a bifat 27 de apariţii în campionat sub comanda lui Fabio Grosso, depăşind aşteptările în primul său an în elita fotbalului italian, în ciuda unor mici oscilaţii de formă. Astfel, Sassuolo intenţionează să profite de interesul crescut şi să obţină un transfer important în lunile următoare.
Afla mai multe despre: serie a, inter milano








