Selecţionerul Austriei, Franco Foda, are strategia câştigătoare pentru meciul cu România, din Liga Naţiunilor, care va avea loc luni, de la 21:45, la Klagenfurt.
Ce spune selecţionerul Austriei înaintea partidei cu România, din Liga Naţiunilor
Austria a avut un start perfect în Liga Naţiunilor şi conduce grupa României, din care mai fac parte Norvegia şi Irlanda de Nord. În primul meci, austriecii au dominat partida cu Norvegia, dar au câştigat doar cu 2-1.
Fără David Alaba în lot, selecţionerul Austriei ştie ce are de făcut pentru a acumula şase puncte după primele două partide din grupă. Germanul crede că România practică un joc de posesie, spre deosebire de Norvegia: ”România propune un altfel de fotbal decât Norvegia. E o echipă care pasează bine, îi place să deţină posesia. Ce trebuie să facem e destul de simplu însă. Să-i luăm mingea şi s-o scoatem astfel din zona de confort!”, a declarat Franco Foda.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Entuziasmul din joc şi mentalitatea de învingători sunt atuurile noastre. Să continuăm pe linia asta şi să rămânem la fel de concentraţi. Hinteregger nu are decât o contuzie la glezna stângă, fără afectarea ligamentelor, dar titularizarea lui e incertă. Totul a decurs foarte bine în Norvegia, cu excepţia golului încasat de la Haland. Trebuia să ne apărăm mai atent şi poate că am fost puţin cam lacomi”, a mai spus selecţionerul german de pe banca Austriei.
LIVE TEXT | Austria - România, luni, de la 21:45, în Liga Naţiunilor. Recuperăm punctele la Klagenfurt? Echipele probabile
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: franco foda, romania, austria romania