You are here:

Selecţionerul Croaţiei, acid înaintea finalei CM 2018: „Daţi-mi Real sau Barcelona şi voi câştiga trofee”

Selecţionerul Croaţiei, acid înaintea finalei CM 2018: „Daţi-mi Real sau Barcelona şi voi câştiga trofee”
Comentarii

Selecţionerul Croaţiei, Zlatko Dalic, a declarat, joi, că pe parcursul carierei a ales mereu calea cea mai dificilă şi că obişnuieşte să spună că dacă ar avea la dispoziţie Real Madrid sau FC Barcelona atunci ar obţine şi el trofee, informează 24matins.fr.

“Pe parcursul carierei mele, al vieţii mele, am ales mereu calea cea mai dificilă. Am plecat în străinătate cum am găsit de lucru. În Europa nu suntem respectaţi, chiar dacă antrenorii croaţi au reuşit. În Europa, vreţi nume mari… Am început la un club mic, spunându-le: ‘Nume mare, bani mulţi, greşeală mare’. Am început de jos şi mi-am făcut un nume, am antrenat la unele dintre cele mai mari cluburi din Asia.

Am crezut în mine şi când am fost chemat la naţională nu am stat pe gânduri. Însă nimic nu mi-a venit pe tavă, nu ca în Europa, unde unii au joburi la cluburi mari pentru că au fost jucători mari. Croaţia are antrenori mari: Niko Kovac, Slaven Bilic… Eu obişnuiesc să spun: daţi-mi Real Madrid sau Barcelona şi voi câştiga trofee”, a spus Dalic.

Naţionala Croaţiei va întâlni reprezentativa Franţei, duminică, la Moscova, în finala Cupei Mondiale.

Afla mai multe despre: zlatko daliccm 2018frantacroatia 

viewscnt
Articole similare