You are here:

Senegal solicită o anchetă internaţională pentru suspiciuni de corupţie, după ce a fost deposedată de titlul CAN în favoarea Marocului

Senegal solicită o anchetă internaţională pentru suspiciuni de corupţie, după ce a fost deposedată de titlul CAN în favoarea Marocului

Fotbal internațional

Comentarii

Guvernul senegalez a solicitat miercuri efectuarea unei anchete internaţionale "privind suspiciunile de corupţie din cadrul organelor de conducere ale CAF", Confederaţia Africană de Fotbal, în urma deciziei Comisiei de Apel a CAF din ziua precedentă de a deposeda Senegalul de titlul Cupa Africii pe Naţiuni 2025 şi de a-l acorda Marocului.

Comisia de Apel a CAF a anunţat marţi seara că a decis să declare nulă victoria echipei Senegalului în finala Cupei Africii pe Naţiuni 2025, din cauză că echipa Leilor din Teranga a ieşit de pe teren, refuzând să mai joace. În acest fel, victoria finală a revenit echipei naţionale din Maroc, care câştigă la masa verde, cu 3-0.

"Senegalul respinge fără echivoc această tentativă nejustificată de deposedare", a declarat Marie Rose Khady Fatou Faye, purtătorul de cuvânt al guvernului, într-un comunicat în care denunţă o decizie de 'gravitate excepţională' şi 'extrem de ilegală', Dakarul "cere deschiderea unei anchete internaţionale independente privind suspiciunile de corupţie din cadrul organelor de conducere ale CAF", a continuat comunicatul.

"În plus, Senegalul va folosi toate căile legale adecvate, inclusiv în faţa instanţelor internaţionale competente, pentru a se asigura că se face dreptate şi că primatul rezultatelor sportive este restabilit", a subliniat comunicatul.

Pe 18 ianuarie, mai mulţi jucători senegalezi au părăsit temporar terenul în timpul finalei de la Rabat, protestând împotriva unei decizii a arbitrului, pentru că la scurt timp după ce un gol a fost anulat pentru Senegal, arbitrul a acordat Marocului o lovitură de pedeapsă în prelungirile reprizei secunde.

După 15 minute de confuzie, care a dus în cele din urmă la revenirea jucătorilor senegalezi pe teren marocanul Brahim Diaz a ratat lovitura de pedeapsă. În prelungiri, Senegalul a câştigat graţie unui gol marcat de Pape Gueye.

Afla mai multe despre: marocsenegalcupa africii pe natiuni 

viewscnt
Articole similare