Internaţionalul senegalez Pape Gueye, în vârstă de 21 de ani, a fost supendat, vineri, de FIFA, cu câteva minute înainte de meciul cu Guineea de la Cupa Africii pe Naţiuni, a anunat selecţionerul Aliou Cisse, informează lequipe.fr.
Decizia a fost luată în urma unei dispute între Olympique Marseille şi clubul Watford.
"Pape Gueye a avut o problemă administrativă chiar înainte de începerea meciului. Cu cinci minute înainte, am fost anunţaţi că FIFA l-a suspendat din cauza unui acord de transfer între clubul său Marseille şi Watford. Avocatul său ne-a informat în această dimineaţă în jurul orei 11.00, dar abia înainte de start am avut confirmarea. De aceea l-am scos de pe foaia de meci", a declarat tehnicianul.
Cazul datează din vara anului 2020, când fostul mijlocaş de la Le Havre a semnat un precontract cu Watford, cu 6 luni înaintea încheierii înţelegerii cu gruparea franceză, apoi s-a răzgândit şi s-a dus liber de contract la OM.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: pape gueye