You are here:

Serena Williams, de partea lui Colin Kaepernick în campania care a stârnit furia lui Donald Trump

Serena Williams, de partea lui Colin Kaepernick în campania care a stârnit furia lui Donald Trump

auxiliare

Comentarii

Serena Williams şi-a declarat susţinerea pentru Colin Kaepernick în campania publicitară pe care acesta o susţine alături de producătorul de echipament sportiv Nike, numind-o ”afirmaţie puternică”.

„El a făcut foarte multe pentru comunitatea afro-americană si a avut foarte mult de suferit de pe urma aceasta, ceea ce este foarte trist, dar el continuă să facă ce poate mai bine pentru a sprijini comunitatea.

Să ai o companie aşa mare în spate, poate crea controverse în jurul acesteia, dar cei de acolo nu se tem şi asta ar putea fi o afirmaţie puternică şi pentru alte companii”, a spus Serena Williams, conform skysports.com.

Clipul publicitar realizat de cei de la Nike, care îl prezintă pe Colin Kaepernick, devenit cunoscut după ce a pus genunchiul în pământ în 2016, în timpul imnului naţional, pentru a manifesta împotriva rasismului şi a brutalităţii poliţiei faţă de comunitatea de culoare din SUA, a stârnit, încă o dată, furia preşedintelui american Donald Trump, care a afirmat că „Nike transmite un mesaj îngrozitor prin reclama cu fotbalistul Colin Kaepernick”, dar a ţinut să sublinieze că nu este „de acord cu Colin Kaepernick, dar există drepturi pentru a face lucruri despre care alte persoane cred că nu ar trebui făcute".

În noua campanie, pe chipul lui Colin Kaepernick în alb şi negru se poate citi: "Crede în ceva. Chiar dacă asta înseamnă să sacrifici totul".

Afla mai multe despre: serena williams 

viewscnt
Articole similare