Americanca Serena Williams, locul 451 WTA, a câştigat, marţi, primul meci disputat la un Grand Slam, după ce a născut în septembrie 2017.
Îmbrăcată într-un "catsuit" Nike, tip de vestimentaţie pe care l-a mai folosit în trecut, Williams a învins-o, cu scorul 7-6 (4), 6-4, pe sportiva cehă Kristyna Pliskova, locul 70 WTA, într-o oră şi 45 de minute.
Fostul lider WTA nu a mai jucat la un Grand Slam din ianuarie 2017, când a cucerit trofeul la Australian Open. Ea a venit la Paris fără să evolueze pe zgură anterior, în acest an.
Fără a arăta forma din trecut, Serena Williams, triplă câştigătoare la RG, în 2002, 2013 şi 2015, s-a impus cu ceva probleme în faţa surorii Karolinei Plsikova.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În faza următoare, americanca va avea, cel puţin teoretic, un meci mult mai dificil, cu australianca Ahleigh Barty, locul 17 WTA şi cap de serie numărul 17.
Serena Williams este pe partea de tablou a Simonei Halep, locul I WTA, pe care o poate întâlni în semifinale.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: serena, catsuit, roland garros