You are here:

Serena Williams şi cum s-a schimbat după ce a devenit mamă. Prin ce trece înainte de fiecare meci: „Sânii mei sunt prea mari“

Serena Williams şi cum s-a schimbat după ce a devenit mamă. Prin ce trece înainte de fiecare meci: „Sânii mei sunt prea mari“

Tenis

Comentarii

Serena Williams a revenit în circuitul WTA după ce a născut, însă nu a reuşit să revină la forma care a consacrat-o.

Calificată în optimi la Roland Garros, Serena s-a retras înainte de meciul cu Maria Şarapova, iar acum îşi va încerca norocul la Wimbledon, unde a fost desemnată cap de serie numărul 25.

Sportiva din SUA dezvăluit într-un interviu acordat revistei InStyle prin ce trebuie să treacă înainte de fiecare meci, din cauza faptului că încă o alăptează pe fiica ei, Alexis Olympia.

”Încă o alăptez. Trebuie să pompez lapte înainte de fiecare meci pentru că am sânii prea mari. După, se micşorează cu o mărime sau două, cea mai bună parte a zilei pentru mine. Ne jucăm şi apoi mă furişez la antrenament, de obicei pe la 8 dimineaţa. Am o singură regulă, să termin antrenamentul până la ora 13:00. Iubesc tenisul, dar trebuie să fiu cu fata mea. Vreau să o pun înainte de orice altceva”, spune Serena.

Decizia organizatorilor de la Wimbledon de a-i acorda Serenei statut de cap de serie a fost primită în general bine de jucătoarele din circuit, însă au existat şi voci care s-au împotrivit. Fostul lider WTA crede însă că decizia e una benefică pentru tenisul feminin.

Ştii, e interesant, pentru că nu s-a mai întâmplat aşa ceva cu o jucătoare care abia a născut. Se întâmplă pentru că e vorba de mine. Mă bucur însă că se acordă atenţie şi acestui capitol, pentru că e nevoie de o schimbare şi sper că se va realiza cât mai repede”, a mai spus Serena Williams.

Afla mai multe despre: serena williamswimbledonserena williams mama 

viewscnt
Articole similare