Americanca Serena Williams, revenită în circuitul profesionist de tenis după o absenţă de 14 luni, şi belarusa Victoria Azarenka au primit miercuri câte un wild-card (invitaţie) pentru turneul WTA de la Miami (Florida), care va avea loc în perioada 20 -31 martie, au anunţat organizatorii, citaţi de AFP.
Pe tabloul principal al acestei competiţii de categoria Premier Mandatory, dotată cu premii totale în valoare de 7.972.535 dolari, vor fi prezente şi patru jucătoare din România: Simona Halep, numărul unu mondial, Sorana Cîrstea (locul 35 WTA), Irina-Camelia Begu (locul 36 WTA) şi Mihaela Buzărnescu (locul 38 WTA).
Williams, triplă campioană la Miami, care în luna septembrie a devenit mamă pentru prima oară, a atins săptămâna aceasta turul al treilea la Indian Wells, unde fostul lider al clasamentului WTA s-a înclinat în faţa surorii sale mai mari, Venus.
Azarenka, a cărei carieră este la ralanti din cauza bătăliei judiciare pentru obţinerea custodiei fiului său, a primit deja o invitaţie la Indian Wells, unde s-a oprit în turul al doilea.
Organizatorii turneului din Florida au acordat, de asemenea, un wild-card noii speranţe a tenisului american, Amanda Anisimova (16 ani), numărul 149 mondial, care a atins optimile de finală la Indian Wells.
O altă jucătoare americană, Bethanie Mattek-Sands a primit, de asemenea, o invitaţie pentru competiţia de la Miami, urmând să-şi facă revenirea după grava accidentare la genunchi pe care a suferit-o la ediţia de anul trecut a turneului de Mare Şlem de la Wimbledon.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: serena williams, victoria azarenka, wta, miami, invitatie