You are here:

Din seria poveşti de altădată! Cum a reuşit Steaua să îi fure un atacant de top rivalei Dinamo. Becali a negociat la sânge salariul: ”Păi, nu îi dau lui Claudiu Răducanu atât!”. Reacţia lui Ioan Andone a fost savuroasă

Din seria poveşti de altădată! Cum a reuşit Steaua să îi fure un atacant de top rivalei Dinamo. Becali a negociat la sânge salariul: ”Păi, nu îi dau lui Claudiu Răducanu atât!”. Reacţia lui Ioan Andone a fost savuroasă

FCSB

Comentarii

Vi-l mai amintiţi pe Laurenţiu Diniţă? Este fostul atacant de buzunar al Sportului Studenţesc, care în sezonul 2002-2003 marca 15 goluri în Liga 1 şi termina pe locul al treilea în topul golgheterilor, în spatele unor nume grele precum Claudiu Răducanu sau Ionel Dănciulescu. El a fost invitatul special al emisiunii Top Interviuri, moderată de Alexandru Săbău.

Cu performanţa sa reuşea să depăşească, în topul celor mai buni marcatori, alţi fotbalişti care urmau să aibă un impact mare în campionatul intern precum Cosmin Bărcăuan, Florin Bratu, Nicolae Dică sau Mugurel Buga.

Rapid, tehnic şi cu un simţ al porţii de invidiat, Laurenţiu Diniţă ajunsese la 28 de ani să stârnească interesul celor mai titrate şi puternice echipe din România, Steaua şi Dinamo. Fostul vârf de 1.70 metri înălţime a povestit în cadrul emsiunii Top Interviuri, moderată de Alexandru Sabău, culisele transferului său la Steaua şi cum granzii Capitalei s-au bătut pe semnătura sa.

Iniţial, Ioan Andone şi l-a dorit pe Diniţă de la Sportul Studenţesc. Însă, pe fir a intrat şi Victor Piţurcă, care susţinut de Gigi Becali a reuşit să le sufle transferul rivalilor din Ştefan cel Mare. Negocierea salariului s-a produs exact în stilul caracteristic al finanţatorului roş-albaştrilor.

Declaraţiile de la televizor ale lui Nicolae Badea şi Cristi Borcea, însoţite de un apel pierdut al lui Ioan Andone, l-au determinat pe Diniţă să o aleagă pe Steaua. Reacţia ”Fălcosului” când a aflat ce s-a întâmplat a fost nepreţuită.

”Prima dată a fost Dinamo pe fir şi când a trebuit să vorbesc cu cei de la Steaua, am vorbit cu nea Ando şi i-am spus. Uite, mă vor şi cei de la Steaua. Prima dată mi-a zis să nu merg să vorbesc pentru că rămân acolo. El era plecat în vacanţă şi pe urmă îmi zice <<Du-te şi vezi ce îţi oferă>>.

Am fost, am discutat cu ei. Ţin minte că am intrat acolo la Marriott, m-a chemat nea Piţi, era şi Gigi Becali. Dânsul m-a dorit foarte tare şi am discutat acolo. Am cerut o sumă, Gigi Becali mi-a zis <<cum să îţi dau, măi, atât? Pei, nu îi dau lui Claudiu Răducanu.>> I-am spus: << Domne, asta e părerea mea. Eu atât cred că merit. Dacă doriţi bine, dacă nu, nicio problemă.>>

Şi nea Piţi a văzut că e aşa. Mi-a zis <<du-te Laur acasă, vedem noi care e situaţia.>> A doua zi m-a chemat să semnez. Atunci când m-a chemat l-am sunat pe nea Ando, să văd ce fac. Şi nu a putut să răspundă la telefon, avea telefonul închis. La televizor, Borcea cu Badea spuneau că nu au nevoie de atacanţi pentru că îl au pe Dănciulescu, îl au pe Niculescu, zic ce fac acum? Eram constrâns.

Şi până la urmă m-am dus a doua zi şi am semnat cu ei, cu Steaua. În momentul în care am semnat, seara, m-a declarat liber de contract. M-a sunat nea Ando seara şi îmi zice <<Bravo, am văzut că te-ai declarat liber. Vin şi eu mâine acasă, să discutăm.>> Şi nu ştiam cum să îi zic. Îmi era o ruşine.
Păi, nea Ando, v-am sunat aseară, nu mi-aţi răspuns. Ăştia m-au chemat şi am semnat.

Când a ţipat odată la telefon. <<Ce ai făcut?! Păi dacă nu aţi răspuns, nu ştiam ce să fac. Bine, vin eu acasă, vedem ce facem.>> Şi până la urmă mi-a zis. <<Du-te acolo, Piţi e un antrenor foarte bun, e foarte bine ce ai făcut.>>”, şi-a amintit Diniţă, invitat la Top Interviuri, pe Telekom Sport 3.

De-a lungul carierea sale, Laurenţiu Diniţă a evoluat pentru Electromagnetica Bucureşti, Sportul Studenţesc, Steaua Bucureşti, Jiul Petroşani,  Aris Limassol şi Concordia Chiajna.

Afla mai multe despre: steauadinamoliga 1 

viewscnt
Articole similare