Universitatea Craiova impresionează sezonul acesta, e lider în SuperLiga şi a ajuns în semifinalele Cupei României.
Universitatea Craiova continuă să impresioneze în acest sezon, cu o victorie spectaculoasă, 3-1, în sferturile Cupei României, împotriva lui CFR Cluj. Echipa olteană se află acum în semifinale şi ocupă prima poziţie în SuperLiga, confirmând un sezon solid şi o strategie clară implementată încă din vară.
- Ultimul meci din sezonul regulat pentru Universitatea Craiova va avea loc pe terenul Rapidului, în Giuleşti, duminică seara, de la ora 20:00.
Sezon incredibil pentru Universitatea Craiova: lider în SuperLiga şi în semifinalele Cupei României, echipa olteană impresionează din nou
Sezonul excelent al Universităţii Craiova a atras atenţia opiniei publice şi a specialiştilor din fotbal, iar preşedintele clubului, Sorin Cârţu, a vorbit despre importanţa ultimelor etape din play-off şi despre dificultatea meciurilor care urmează:
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"(n.r. Face Craiova eventul, prima dată din ’91 încoace?) Nu vreau să vorbesc eu de campionat. Dacă e să vorbim, vorbim în ultimele 3 etape. Eu vreau să văd poziţionarea fiecăruia în play-off şi ţintarul respectiv. Eu mă gândesc în felul următor: tu, în returul play-off-ului, ultimele 2 partide le joci în deplasare. Deja sunt meciuri foarte grele, depinde ce puncte vom avea, de poziţia echipelor.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Noi, cu toate echipele din play-off cu care am jucat, le-am dominat, dar putem spune sigur că repetăm?
În play-off o să fie meciuri aprig disputate, pe muchie de cuţit. Sunt echipe apropiate valoric. Sigur, noi am dovedit o anumită constanţă, calitate, în aceste 30 de etape. Am jucat cu Rapid, Dinamo, meciuri care au fost egal, dar nemeritat. Pe Hindrich l-am dus, l-am transferat. Ce meci a făcut cu noi atunci!
Universitatea Craiova nu are voie să piardă niciun meci. Nu zic că trebuie să câştige tot, dar la ce calitate avem... Se joacă la un anumit standard, trebuie să-l păstrezi 90 de minute. FC Argeş i-a luat faţa FCSB-ului. Puteai să gândeşti asta la început? Asta spun", a declarat Sorin Cârţu la Prima Sport 1.
Claudiu Vaişcovici a adăugat câteva observaţii despre echipă. Craiova are un lot echilibrat, iar schimbările aduse uneori chiar îmbunătăţesc jocul. Totuşi, în play-off, două eşecuri consecutive ar putea complica revenirea rapidă, pentru că timpul de recuperare este scurt.
"Craiova joacă, are un lot echilibrat, iar când fac schimbările parcă uneori joacă mai bine. Dar să nu aibă o sincopă. În play-off, dacă ai două eşecuri la rând, e greu să revii, e timpul scurt să revii”, a completat Vaişcovici.
Clasament competiţie oferit de Superscore
Afla mai multe despre: universitatea craiova, superliga, titlu, play-off, sorin cârţu, claudiu vaişcovici







