Shai Gilgeous-Alexander (27 de ani), jucătorul canadian al echipei Oklahoma City, a înregistrat al 127-lea meci consecutiv în NBA cu peste 20 de puncte, depăşind recordul legendarului Wilt Chamberlain.
SGA intră în legendă, depăşind o serie incredibilă a lui Wilt Chamberlain
Shai Gilgeous-Alexander a înregistrat joi, împotriva Boston Celtics, al 127-lea meci consecutiv cu cel puţin 20 de puncte, depăşind recordul legendarului Wilt Chamberlain.
Gilgeous-Alexander, în vârstă de 27 de ani, MVP şi campion în 2025 cu Thunder, a ajuns la 20 de puncte marcate în meciul de joi împotriva Bostonului cu un aruncări de două puncte la 7 minute şi 4 secunde înainte de finalul celui de-al treilea sfert.
”SGA” s-a trezit singur în faţa lui Baylor Scheierman chiar în interiorul arcului, a aşteptat momentul potrivit înainte de a lansa o aruncare reuşită şi de a declanşa bucuria publicului.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
A fost decisiv mai ales la finalul meciului, cu un total de 35 de puncte şi 9 pase decisive, contribuind la victoria cu 104-102.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
”Un record este bun, dar nu are niciun rost dacă nu câştigi. Nu jucam foarte bine când s-a doborât recordul, dacă am fi pierdut aş fi fost foarte supărat”, a declarat canadianul la microfonul postului Amazon.
”Încă nu am digerat, sunt atât de concentrat pe moment, pe a deveni mai bun. Trofeul cu echipa, la asta mă gândesc”, a adăugat el.
Totuşi, acest record nu este unul dintre cele mai importante din NBA, cum ar fi numărul total de puncte înscrise de Kareem Abdul-Jabbar, depăşit de LeBron James în februarie 2023, dar simbolizează importanţa canadianului şi constanţa sa la cel mai înalt nivel de performanţă.
Chamberlain a stabilit recordul său între octombrie 1961 şi ianuarie 1963, înregistrând o medie ireală de 49,2 puncte pe meci, în timp ce ”SGA” are o medie de 32,5 puncte de la începutul seriei sale, pe 1 noiembrie 2024.
Niciun alt jucător nu a ajuns la o sută de meciuri consecutive cu 20 de puncte
Niciun alt jucător din NBA nu a atins pragul de 100 de meciuri cu 20 sau mai multe puncte, nici măcar Oscar Robertson (79), Michael Jordan şi Kevin Durant (72), Abdul-Jabbar (71), Kobe Bryant (63) sau LeBron James (49).
Gilgeous-Alexander îşi lasă totuşi amprenta asupra NBA, fiind de neoprit încă din sezonul trecut, când a fost MVP şi MVP al unei finale spectaculoase câştigate împotriva Indiana Pacers cu 4-3 la general.
Gilgeous-Alexander este originar din Hamilton, o suburbie a oraşului Toronto, unde a fost crescut de mama sa, Charmaine, care a participat la proba de 400 m la Jocurile Olimpice de la Barcelona din 1992 pentru insula caraibiană Antigua şi Barbuda şi care a devenit asistent social cu venituri modeste.
Al doilea cel mai bun marcator al ligii nord-americane în acest sezon, după Luka Doncic, el se află împreună cu echipa sa, Thunder, în fruntea conferinţei de vest şi face din echipa sa favorita pentru titlu în iunie.








