Ilie Dumitrescu (56 de ani), membru al Generaţiei de Aur, a cochetat şi cu cariera de antrenor. Pe jucători i-a cucerit cu stilul său, iar Florin Lovin (43 de ani) a rememorat câteva momente fabuloase cu cel care i-a fost principal la FCM Bacău.
Şase momente antologice din cariera antrenorului Ilie Dumitrescu
Florin Lovin a fost invitatul lui Silviu Tudor Samuilă la SportCast cu Sile. Florin are o carieră frumoasă ca jucător. Este campion al României cu FCSB (2005, 2006) şi Astra Giurgiu (2016), iar în 2006 a ajuns în semifinalele Cupei UEFA.
Cariera lui Florin Lovin este una frumoasă şi datorită campionatelor în care a evoluat (România, Grecia, Austria, Germania), dar şi a unor antrenor pe care i-a avut: Cosmin Olăroiu, Oleg Protasov, Gheorghe Hagi, Marius Şumudică.
Fostul mijlocaş originar din Piatra Neamţ şi-a început cariera la FCM Bacău, unde în sezonul 2002-2003 a fost antrenat de Ilie Dumitrescu, cel care a fost demis înainte de ultima etapă a campionatului, sub ameninţarea retrogradării.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Din acea perioadă de la FCM Bacău, Florin Lovin are amintiri fabuloase cu Ilie Dumitrescu, cel a mai antrenat la: Oţelul Galaţi, FC Braşov, Alki Larnaca, România U21, Apollon Limassol, AEK Atena, Egaleo, Akratitos, Kallithea, PAOK, Panthrakikos şi FCSB.
"Mă iubea Ilie Dumitrescu. La antrenament îmi spunea <<Lovine!>>, <<Ce am făcut, mister?>>, <<Mai uşor, băiete, ai meci mâine>> Iar ăştia pe la antrenamente <<E groasă, mergi pe la el prin cameră>> (n.r. - râde). Glume de fotbalişti", a spus Florin Lovin, la SportCast cu Sile, de pe canalul de YouTube al Orange Sport.
Stilul vestimentar al lui Ilie Dumitrescu le-a atras atenţia jucătorilor de la FCM Bacău.
"Poveste senzaţională. Plecăm în cantonamentul de iarnă din Antalya. Erau Ciocoiu, Adrian Pitu, Ciobanu, Cursaru, jucători pentru Liga 1, ceva... Ilie Dumitrescu avea un magazin de haine de lux. Plecăm în cantonament şi ne spune <<Cine vrea să vină la Bucureşti, cu o zi două înainte stăm la Bucureşti, stăm, ieşim puţin>>. El să-i aducă la magazin pe jucători (n.r. - râde). <<Cine nu, vine cu autocarul la Bucureşti>>. Mergem noi toţi cu autocarul, mai puţin ăştia patru: Ciobanu, Ciocoiu, Pitu şi Cursaru. Gârboviţi eram, cu nişte treninguri... nici brand nu aveam, erau de trei ani de zile, ţi-l dădea, îl purtai pe al lui Ardeleanu poate, care-ţi era mărimea şi nu-ţi dădea altul nou niciodată.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Deodată, în aeroport, Ilie Dumitrescu cu cei patru toţi cu ciocate de şarpe, blugi, cămaşă, paltonaş, toţi. Noi toţi stăteam şi ne uitam la ei. A fost o imagine... cum veneau ei ca în filmele western, cum intrau ăia în bar. A fost spectaculos. După toţi eram doar la cămaşă, ţiplă, pantalonaş. Nu ne îmbrăca Ilie, furam şi noi de la ăştia", a mai spus triplul campion al României.
Foto: Ilie Dumitrescu, antrenor la FCSB în victoria cu Victoria Brăneşti, 2-1, în Liga 1, pe 16 august 2010
Ilie Dumitrescu le-a spus jucătorilor de la FCM Bacău că s-a consultat cu Arsene Wenger
Influenţa de la Tottenham şi West Ham l-a urmărit şi la echipa din Moldova.
"Ţin minte că prima oară a venit în cantonament şi zice <<Ciocoiu, put the fucking ball down>>. Ok, obişnuiţi cu Ghiţă Poenaru, cu Popovici <<Bă, pune mâna şi aleargă>> (n.r. - râde).
Pe asta n-am spus-o niciodată. Aveam meci important şi trebuia să bage în atac doi jucători importanţi, pe Cursaru sau Petcu. Şi zice <<Sunt într-o situaţie dificilă, dar vă spun repede o poveste. Eram la lotul de tineret şi trebuia să joc cu Claudiu Drăgan sau Opriţa şi-l sun pe Arsene Wenger. Mister, sunt într-o situaţie delicată, trebuie să aleg dintre ăştia doi. Tu pe cine ai băga?>>. Wenger i-a spus să se uite la parametri, la antrenament, nu ştiu ce, dar tot de simţul tău este. <<Îl bag pe Claudiu Drăgan, dă gol şi-l sun pe Arsene Wenger. Arsene, am jucat cu Claudiu Drăgan, a dat gol>>, <<Bravo, Ilie, aşa jucam şi eu>> (n.r. - râde). Îţi dai seama că noi, dintr-un oraş mic, auzind poveşti cu Arsene Wenger. Venea şi spunea înainte de fiecare meci <<Am vorbit cu Gică Hagi şi vă urează succes>>. Noi eram copii şi crescând cu ei... Sau că vorbea cu Giovanni că vin oameni la meci să ne urmărească şi să dăm tot", a adăugat Florin Lovin.
Ilie Dumitrescu le-a spus că se duce la finala Champions League, înainte să se salveze de la retrogradare
Ilie Dumitrescu a fost superstiţios, iar spre finalul mandatului de la FCM Bacău, în plină luptă pentru evitarea retrogradării, le-a spus jucătorilor că şi-a cumpărat bilete la finala Champions League, care a coincis cu meciul salvării de la retogradare.
"Cu muzica... Noi aveam manele mai mult după meci, el a introdus muzica înainte de meci ca să ne dea vână. Am câştigat toate meciurile şi am intrat în vacanţă, iar în vacanţă s-a pierdut CD-ul, că el punea acelaşi CD, care nu mai exista. Dacă câştigai... Om mai superstiţios decât Ilie Dumitrescu n-am văzut. Bucătarul nu a pus roşii la caşcavalul pane şi l-a trimis la piaţă, nu ne-a lăsat să mâncăm până n-au venit roşiile, că noi mâncam şi câştigam aşa. Totul trebuia să fie la fel, ceapa tăiată în patru, roşia tăiată în patru lângă caşcavalul pane.
Asta e legendară. Mai aveam patru meciuri, mai aveam nevoie de o victorie ca să fim salvaţi matematic de la retrogradare. El vine şi spune înainte de astea patru meciuri <<Mi-am luat bilete la finala Champions League, e pe 23 mai. Pe 25 avem meci cu Braşovul, în ultima etapă. Nu vreau să fiu la meci, că mă duc la finală, deci rezolvăm. Avem trei meciuri să luăm trei puncte, al patrulea nu mai există pentru mine>> (n.r. - râde).
Le pierdem pe toate trei meciurile, l-au dat afară după aia. Jucăm în ultima etapă la Braşov şi câştigăm în minutul 89 prin Ciocoiu şi ne-am salvat de la retrogradare, iar meciul ăla l-am jucat ca titular", a încheiat Florin Lovin, la SportCast cu Sile.
- Citește și
- ”Cu siguranţă!”. Edi Iordănescu, despre posibilitatea revenirii la naţionala României
- Capat de drum pentru U BT Cluj. Ardelenii ratează semifinalele BKT EuroCup după înfrângere cu Valencia Basket
- Manchester United, încă cinci ani de coşmar din cauza noului stadion?! Directorul general spune că investiţia poate afecta echipa
- Jucătorii de la FCSB au mers cu temele făcute în Franţa: ”Ştim ce trebuie să facem ca să întoarcem rezultatul”
- Negocierile dintre Gigi Becali şi Denis Alibec: "Te laşi de ţigară, fără ciocolată şi Cola". Răspunsul atacantului l-a blocat pe finanţatorul FCSB | EXCLUSIV
- O echipă din Superliga va reveni "acasă"! Licitaţia a fost finalizată şi urmează lucrările la stadion: "Sezonul următor vom juca la noi"
- Directoarea ITIA a spus diferenţa dintre durata suspendării lui Swiatek şi cea a Simonei Halep! "Gradul ei de responsabilitate a fost limitat"
- Preşedintele Unirii Slobozia i-a răspuns lui Mihai Stoica, după ce oficialul FCSB i-a ironizat pe ialomiţeni: "Ce vină avem noi? / Să ne dăm la o parte"
- S-a transferat la Dinamo din Italia şi a spus ce a învăţat la Sassuolo, Messina sau Novara: "După şase luni am început să mă integrez" | VIDEO
- FRF a lansat brandul “Generaţia de Suflet”. Răzvan Burleanu: ”O declaraţie de apartenenţă şi de continuitate!”
- Suporterii au interzis să se apropie de stadion în derby-ul european de tradiţie din weekend! "Având în vedere disputa reală dintre suporterii celor două cluburi"
- Consideră că Gică Hagi a primit "echivalentul unui Balon de Aur"! "Am fost lângă el de când ne cunoaştem"
Afla mai multe despre: ilie dumitrescu, ilie dumitrescu cariera de antrenor, florin lovin