Conducătorii clubului din liga a patra FC Trelissac s-au plâns de faptul că omologii titratei grupări Olympique Marseille nu le-au cedat toate încasările meciului din Cupa Franţei, aşa cum se obişnuieşte atunci când o echipă din prima divizie întâlneşte o formaţie de amatori, informează lefigaro.fr.
Cluburile care se întâlnesc în Cupa Franţei, într-o singură manşă, împart veniturile din încasări. Fără să fie o regulă, ci doar o obişnuinţă, grupările din Ligue 1 cedează toate încasările atunci când joacă împotriva unei echipe de amatori.
"Să mulţumim clubului Olympique Marseille care nu ne-a lăsat partea lor din reţetă. E a treia oară când jucăm cu ei şi prima dată când s-a întâmplat asta. Mulţumesc pentru fotbalul amator...", a declarat preşedintele clubului Trelissac, Fabrice Faure.
OM nu a rămas datoare şi a replicat că ar fi cedat încasările dacă meciul s-ar fi disputat pe o arenă mică, de ţară. Însă partida s-a desfăşurat la Limoges, pe Stade de Beaublanc, de 13.000 de locuri.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Olympique Marseille este probabil unul dintre cele două sau trei cluburi din Ligue 1 care contribuie financiar cel mai mult la dezvoltarea fotbalului amator prin programul <OM Next Generation> sau prin diferite acţiuni ale fundaţiei sale. Politica clubului este de multe ori de a lăsa reţeta când OM este primită pe stadioane rurale, cu capacitate redusă. Pentru meciul de duminică, Trelissac a beneficiat de un stadion de 13.000 de locuri şi a practicat o politică tarifară - chiar dacă în întregime justificată - cu preţuri cuprinse între 20 şi 35 de euro pentru un loc. Reţeta totală se ridică la aproape 400.000 de euro, înaintea deducerii costurilor de organizare. Datorită faptului că a primit pe OM, stadionul a fost plin şi în plus a găzduit într-o proporţie larg majoritară suporteri ai echipei din Marsilia. Ni s-a părut corect ca în aceeste condiţii particulare cele două cluburi să împartă reţeta, cu atât mai mult cu cât deplasarea a costat clubul OM suma de 65.000 de euro", a precizat OM, într-un comunicat.
Olympique Marseille s-a impus greu în partida din 32-imile de finală ale Cupei Franţei, după prelungiri şi lovituri de departajare. Gazdele au condus cu 1-0 încă din minutul 1 (Abdoulaye Diaby). Dimitri Payet a egalat, în minutul 20, apoi oaspeţii au jucat prelungirile în inferioritate numerică după eliminarea lui Sakai '90+1.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: om, marseille, trelissac, cupa frantei