Gigi Becali a vorbit despre transferul surprinzător al lui Koljic la Rapid. Dorit de FCSB, atacantul a ajuns în cele din urmă la gruparea giuleşteană.
"Am auzit ştirea. Şi ce? A luat Rapidul un jucător pe care nu l-am mai vrut noi. Nu l-am mai vrut. N-a fost niciun motiv, nu l-am mai vrut. Nu vreau să spun mai multe, pentru că nu e frumos să vorbesc mai multe.
Nu mă surprinde că a ajuns la Rapid. Când vreau să transfere un jucător la Rapid, dau zvon că-l vreau eu, apoi el ajunge la Rapid.
Ştiam că-l vrea şi Rapid. Miercuri, am vorbit cu Rotaru. Rotaru mi-a spus că îl pun într-o situaţie neplăcută.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
I-am spus lui Argăseală să ia legătura cu Costeşin ca să nu-l pun în situaţie neplăcută pe Rotaru. Am vrut să-i propun un contract pe patru luni.
Nu era pentru mine o problemă să dau 200 de mii de euro, dar nu l-am mai vrut" , a spus Gigi Becali la Prima Sport.
Koljic a semnat cu Rapid
Rapid a anunţat, joi seara, că l-a transferat pe atacantul bosniac Elvir Koljic, de la Universitatea Craiova.
Contractul este pe un an şi jumătate, cu opţiune de prelungire pentru încă un sezon.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Universitatea Craiova a publicat un comunicat oficial: „Elvir Koljic a fost transferat definitiv la FC Rapid 1923. Îi mulţumim „Dragonului” nostru pentru toate momentele speciale, pentru toate meciurile în care a ridicat tribunele în picioare prin reuşitele sale. Îi dorim mult succes în carieră şi suntem siguri că va rămâne toată viaţa unul dintre noi”.
Elvir Koljic a venit la Universitatea Craiova în anul 2018, a evoluat în 168 de meciuri şi a marcat 46 de goluri pentru olteni. El a câştigat cu Universitatea o Cupă a României şi Supercupa, în anul 2021.
Afla mai multe despre: koljic