Simona a ales în cele din urmă să meargă la Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite), turneu ce va avea loc între 5-13 ianuarie 2021.
Aria de selecţie pentru Simona Halep a fost una destul de săracă după ce turneele de la Shenzen (China) şi Auckland (Noua Zeelandă) au fost anulate din cauza pandemiei. Simona a ales în cele din urmă să meargă la Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite), turneu ce va avea loc între 5-13 ianuarie 2021.
Australian Open va avea loc în perioada 8-22 februarie 2021, 3 săptămâni mai târziu decât în mod normal. Chiar dacă nu era sigură că va participa la primul Grand Slam al anului, Simona Halep, a decis să meargă la Melbourne până la urmă cu toate că jucătorii vor fi obligaţi să stea în carantină timp de 14 zile, imediat după ce vor sosi în Australia. Este o carantină mai specială deoarece jucătorii vor fi testaţi pentru COVID-19 când vor ajunge în Australia, iar dacă testul va fi negativ, aceştia vor avea voie să se antreneze într-un circuit închis până la finalul celor 14 zile obligatorii.
Articol postat de ANDREI BADEA
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: simona halep, australian open