Simona Halep s-a calificat, duminică, în optimile de finală ale turneului de la Madrid, după ce a învins-o, cu scorul de 6-0, 6-4, pe Saisai Zheng din China, locul 57 WTA.
Simona Halep, în optimile de finală ale Madrid Open, după 6-0, 6-4, cu Saisai Zheng
Simona Halep a început întâlnirea cu Zheng la fel de bine cum a făcut-o şi în partida anterioară, cu Sara Sorribes Tormo. Dacă în prima manşă, românca a avut o cădere în evoluţie, de la 5-1 la 5-5, care putea deveni periculoasă, duminică, ea avut două astfel de momente. În setul al doilea, Zhang a revenit de la 0-3 la 2-3 şi de la 2-5 la 4-5, dar Halep a reuşit în final să-şi ridice nivelul şi se impună fără probleme totuşi.
Concentrată şi agresivă, Simona Halep a făcut spectacol deseori (19-11 lovituri câştigătoare), dar a şi greşit neprovocat (24 de greşeli neforţate la 23). Zheng a folosit toate loviturile din arsenalul ei pentru a încerca să-i facă faţă campioanei din România. A lovit când plat, când liftat, când mai lung, când scurt, a venit la fileu, dar degeaba. Halep a fost nemiloasă cu jucătoarea din China. Bombardată la retur, mai ales la al doilea serviciu, bombardată în schimburile lungi de mingi, Zhang a fost transformată într-o simplă parteneră de antrenament multă vreme din meci.
Simona Halep a avut de rezolvat câteva mingi de break în debutul partidei, înainte de a pune nouă ghemuri la rând pe tabelă în dreptul ei. După primele şase şi după 34 de minute, Halep a reuşit al doilea "bagel" la acest turneu.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
La 6-0, 3-0, Halep şi-a permis câteva momente de relaxare şi Zheng s-a apropiat la 2-3. Jucătoarea din Constanţa a fost generoasă şi când a condus cu 5-2, ratând o minge de meci la 5-3 şi permiţându-i chinezoaicei să se apropie la 5-4. Însă jucătoarea română a pus capăt meciului în ghemul următor, cu 6-4, după aproape 80 de minute de joc.
Halep va evolua în turul următor cu învingătoarea din meciul dintre belgianca Elise Mertens, locul 16 WTA şi cap de serie numărul 13, şi Elena Rîbakina din Kazahstan, locul 22 WTA.
Calificarea în optimi este recompensată cu un premiu de 34.000 de euro şi 120 de puncte WTA.
Simona Halep a câştigat turneul de la Madrid în 2016 şi 2017 şi a mai fost finalistă în 2014 şi 2019.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: simona halep, simona halep madrid