You are here:

Simona Halep a plecat de la Wuhan. Noi amănunte despre problemele medicale: "Sunt tristă că această accidentare vine de nicăieri"

Simona Halep a plecat de la Wuhan. Noi amănunte despre problemele medicale: "Sunt tristă că această accidentare vine de nicăieri"

Simona Halep

Comentarii

Simona Halep a declarat după eliminarea suferită în primul meci jucat la Wuhan, că în mod normal trebuia să se retragă de pe teren din cauza problemelor medicale, dar a precizat că nu îi place să nu-şi ducă la capăt partidele.

"A fost greu să joc la început deoarece aveam spatele blocat. Normal, trebuia să mă retrag, dar nu am vrut şi nici nu-mi place să fac asta. Am tras de mine să joc din ce în ce mai bine. Îmi place să joc, am venit aici şi am vrut să dau totul până la ultma speranţă şi şansă. Am fost aproape în setul al doilea, aşa că un meci ca acesta îmi dă încredere că nivelul meu este destul de bun. Nu sunt dezamăgită, dar sunt tristă că această accidentare vine de nicăieri. Vom vedea ce se va întâmpla în câteva zile", a declarat Halep, potrivit site-ului WTA.

Simona Halep, locul I WTA, a fost învinsă, marţi, cu scorul de 6-0, 7-5, de Dominika Cibulkova (Slovacia), locul 31 WTA, în turul al doilea al Wuhan Open, fază în care românca a fost acceptată direct. Simona Halep a acuzat dureri la spate şi la coapsa stângă, solicitând de mai multe ori ajutor medical. În ciuda acestor probleme, ea a ţinut să ducă întâlnirea până la capăt.

 

 

Afla mai multe despre: simona haleptenisaccidentare 

viewscnt
Articole similare