Simona Halep a revenit în ţară după victoria de la Praga.
După ce a câştigat Praga Open, Simona Halep, cu 21 de trofee WTA de simplu, a depăşit-o pe Victoria Azarenka din Belarus (20), în clasamentul jucătoarelor aflate în activitate cu cele mai multe titluri câştigate în carieră.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”A fost un turneu foarte bun şi mă bucur că am reuşit să-l câştig. Un start bun, după o perioadă foarte lungă, sunt bucuroasă” a mărturisit Simona, la revenirea în România.
În urma unui pariu, Simona s-a aruncat de fericire în apă: ”Băieţii, Arti cu Cosmin, au fost cu directorul de turneu într-o seară la hotel, pentru că nu am avut voie să ieşim, şi am înţeles că au decis acolo că dacă eu o să câştig, să sar în apă şi cu o zi înainte, după semifinală, am spus că dacă o să câştig finala, o să sar şi eu cu ei.” a mărturisit Simona.
În semifinale, Simona Halep a jucat împotriva Irinei Begu: ”A fost un meci foarte greu, Irina a jucat foarte bine, dar s-a văzut că a fost obosită şi poate eu am avut un mic avantaj în momentul acela, dar a fost un meci bun şi m-am bucurat totuşi că am jucat la un nivel înalt amândouă. Înseamnă mult, pentru că orice trofeu e important, şi mai ales după 5-6 luni de pauză. Mi-am demonstrat singură că sunt motivată, concentrată şi că am făcut treabă bună în perioada de pregătire” a explicat campioana noastră.
Simona Halep, locul 2 WTA, a anunţat, luni, că nu va participa la US Open, turneu de grand slam care va avea loc între 31 august şi 13 septembrie, la New York: ”Sănătatea, aşa cum mereu am ales cea mai confortabilă decizie pentru sănătatea mea şi cea mai bună, aşa cum a fost şi la Olimpiadă, acum câţiva ani, aşa am decis şi în momentul acesta. Bineînţeles că a fost dificilă această decizie, dar mă simt mult mai în siguranţă aşa. Nu sunt turnee, o să aştept să joc Roma şi o să mă pregătesc acasă” a mai spus Simo.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Cinci jucătoare din România sunt acum în Top 100: ”E un lucru extraordinar pentru ţara noastră şi pentru tenisul românesc. Sper să fim cât mai multe şi sper să stăm cât mai mult acolo” a mărturisit Simona Halep.
”Am înnebunit” a glumit Halep, după ce a fost nevoită să stea în cameră timp de zece zile.
Afla mai multe despre: simona halep