You are here:

Simona Halep, direct în turul doi la Montreal. Ce adversară va avea. În sferturile de finală o poate întâlni pe Bianca Andreescu

Simona Halep, direct în turul doi la Montreal. Ce adversară va avea. În sferturile de finală o poate întâlni pe Bianca Andreescu

Tenis

Comentarii

Simona Halep, locul 10 WTA şi cap de serie 6, va juca direct în turul doi la turneul de categorie WTA 1000 de la Montreal, cu învingătoarea confruntării Danielle Collins (SUA) – Jil Teichmann (Elveţia).

Simona Halep direct în turul doi la Montreal, cu învingătoarea dintre Collins şi Teichmann

Collins este ocupanta locului 36 în clasamentul mondial, iar Teichmann este pe 65.

Dacă va avansa pe tabloul principal, trecând de două adversare, sunt şanse ca în sferturile de finală să existe o confruntare a Simonei Halep cu Bianca Andreescu, locul 5 WTA şi favorită 2, dacă şi sportiva canadiană va avansa.

Pe tabloul principal la Montreal se află şi Sorana Cîrstea, numărul 40 mondial, care va juca în prima rundă cu americanca Alison Riske, locul 37 WTA.

Pentru Simona Halep turneul de la Montreal este prima competiţie după accidentarea suferită la gambă. Halep nu a mai jucat din 12 mai, când s-a accidentat la turneul de la Roma.

Competiţia de la Montreal începe luni.

Afla mai multe despre: simona halep 

viewscnt
Articole similare