Simona Halep (33 de ani) a susţinut o conferinţă de presă în care le-a împărtăşit românilor o parte din gândurile pe care le are acum, după o carieră cu multe satisfacţii în tenis.
Halep, unică în tenisul românesc. Ce invitaţie de gală a primit pentru finalul acestei săptămâni
Simona Halep a revenit pe terenul de tenis pentru un demonstrativ alături de Andrei Pavel, Stan Wawrinka, Alexandra Dulgheru şi Raluca Olaru, în cadrul turneului challenger de la Concord Iaşi Open.
După spectacolul de gală oferit fanilor prezenţi, Simona Halep a vorbit despre ce înseamnă pentru ea faptul că a fost invitată să stea în loja principală la finala feminină de la Wimbledon 2025.
”Oricine ar fi în finală este o performanţă extraordinară şi pentru mine este un moment unic să merg acolo la tribuna regală, aşa că mă voi bucura de ceea ce am realizat în trecut ca să trăiesc în prezent”, a declarat Halep, la conferinţa de presă de la Iaşi.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Simona Halep a câştigat Wimbledon în 2019, după ce a învins-o în marea finală pe Serena Williams, în minimum de seturi, 6-2, 6-2. Ea s-a mai impus şi la Roland Garros (2018), după finala cu Sloane Stephens, scor 3-6, 6-4, 6-1.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: simona halep, wimbledon, tenis