You are here:

Simona Halep, fericită. Ce contract important a semnat românca retrasă din tenis

Simona Halep, fericită. Ce contract important a semnat românca retrasă din tenis

Simona Halep

Comentarii

Grupul Sports Festival, echipa care organizează cel mai mare eveniment multi-sportiv din România, va prelua managementul imaginii Simonei Halep. Parteneriatul cu fostul lider mondial WTA a fost semnat la finalul săptămânii trecute, la Bucureşti

Sports Festival va gestiona de acum înainte parteneriatele strategice ale Simonei Halep, colaborările de imagine şi procesul de negociere a contractelor.

După o carieră excepţională, încununată cu două titluri de Grand Slam, clasarea pe locul 1 mondial WTA şi sute de meciuri care au inspirat generaţii întregi, Simona Halep este poate cel mai indrăgit sportiv al României, iar performanţele ei pot inspira initiative noi, parteneriate strategice şi cu siguranţă, noi generaţii de sportivi, se arată într-un comunicat.

O relaţie construită în timp, cu încredere şi respect reciproc

De-a lungul anilor, Simona Halep a fost prezentă în repetate rânduri la evenimente organizate de echipa Sports Festival care organizează şi turneul de tenis feminin Transylvania Open WTA 250.

În 2019, a fost protagonista unui moment de gală dedicat carierei sale în cadrul Sports Festival, când a jucat în faţa a mii de fani alături de Marius Copil, Fabio Fognini şi Daniela Hantuchova, într-un spectacol care a umplut BTarena şi care a inclus şi o apariţie a antrenorului ei de atunci, Darren Cahill.

În 2022, Simona Halep a fost invitată specială la meciul de retragere al lui Horia Tecău, organizat tot la Cluj, în cadrul Sports Festival. A jucat pe teren alături de Robert Lindstedt şi Marius Copil, într-un moment cu o puternică încărcătură emoţională pentru fanii tenisului.

În 2024, în cadrul celei de-a cincea ediţii Sports Festival, Simona Halep a revenit pe teren pentru un demonstrativ de excepţie alături de Andre Agassi, Steffi Graf şi Andrei Pavel. Prezenţa sa în BTarena a marcat, din nou, unul dintre cele mai puternice şi emoţionante momente ale festivalului.

Simona Halep a participat la prima ediţie a Transylvania Open WTA 250, unde a ajuns în finală alături de Anett Kontaveit. În 2025, tot aici, Simona Halep şi-a anunţat oficial retragerea din activitatea competiţională, în faţa publicului şi în cadrul turneul care i-a fost mereu aproape şi unde şi-a încheiat cariera în mod simbolic.

Moment istoric: meciul oficial de retragere al Simonei Halep va avea loc în cadrul Sports Festival 2026

Simona Halep îşi va încheia cariera sportivă într-un cadru festiv, în faţa fanilor din România, în cadrul Sports Festival 2026 care va avea loc în perioada 11–14 iunie. Meciul oficial de retragere va avea loc pe 13 iunie 2026, în BTarena din Cluj-Napoca, şi va fi punctul culminant al celei de-a şaptea ediţii a festivalului. Anunţul a fost făcut în cadrul meciului demonstrativ Ronaldinho and Friends, în faţa unei sălii de 10.000 de oameni.

Despre Sports Festival

Sports Festival este cel mai mare eveniment multi-sport din România, ajuns în 2025 la a şasea ediţie. De-a lungul anilor, a adus pe aceeaşi scenă nume legendare precum Generaţia de Aur, Barcelona Legends, Galatasaray Legends, dar şi sportivi de renume mondial: Simona Halep, Horia Tecău, Darren Cahill, Goran Ivanišević, iar în 2024, Andre Agassi şi Steffi Graf.

Festivalul reuneşte anual zone de iniţiere în sport, Sports Talks, masterclass-uri pentru profesionişti, competiţii, parada cluburilor sportive şi demonstraţii spectaculoase. ”Biletul de sănătate” şi ”Urban Playfield” sunt concepte originale dezvoltate în cadrul Sports Festival.

Aceeaşi echipă organizează şi Transylvania Open, cel mai important turneu de tenis din România, eveniment care face parte din circuitul WTA. Distins în 2022 şi 2023 cu titlul de ”Cel mai bun turneu WTA 250”, în urma votului jucătoarelor, Transylvania Open se desfăşoară sub Înaltul Patronaj al Majestăţii Sale Margareta, Custodele Coroanei Române, şi este transmis anual în peste 150 de ţări.

Afla mai multe despre: simona haleptenissports festival 

viewscnt
Articole similare