You are here:

Simona Halep, nominalizată de WTA la titlul de jucătoarea anului. Cu cine se luptă

Simona Halep, nominalizată de WTA la titlul de jucătoarea anului. Cu cine se luptă

Tenis

Comentarii

Simona Halep, locul 1 mondial, a fost nominalizată de WTA la titlul de jucătoarea anului, alături, de alte cinci sportive: Garbine Muguruza, Jelena Ostapenko, Karolina Pliskova, Elina Svitolina şi Venus Williams.

Halep a câştigat în acest an turneul de la Madrid şi a mai disputat alte patru finale: Roma, Roland Garros, Cincinnati şi Beijing.

Muguruza, locul 2 WTA, a câştigat turneul de la Wimbledon şi pe cel de la Cincinnati şi a ocupat locul 1 WTA, iar letona Ostapenko, locul 7 WTA, s-a impus la Roland Garros şi la Seul.

Karolina Pliskova, locul 3 WTA, a câştigat la Brisbane, Doha şi Eastbourne şi a ocupat şi ea mai multe săptămâni locul 1 WTA.

Ucraineanca Svitolina, locul 4 WTA, a cucerit în 2017 cinci din cele nouă trofee din palmaresul ei, Taipei City, Dubai, Istanbul, Roma şi Toronto.

Americanca Venus Williams, locul 5 WTA, a fost finalistă la Wimbledon şi la Australian Open.

Jucătoarea anului va fi stabilită pe baza votului jurnaliştilor, care îşi pot exprima alegerea lor până luni. 

Afla mai multe despre: simona halepgarbine muguruzavenus williamselina svitolinawtabrisbane 

viewscnt
Articole similare