Înainte de participarea la Wimbledon, turneul sezonului pe iarbă, Simona Halep reînnoadă rivalitatea cu Maria Sharapova.
Rusoaica de 32 de ani a jucat săptămâna trecută primele sale două meciuri după o pauză de 6 luni după care i-a făcut o invitaţie lui Andy Murray să joace la dublu mixt la Wimbledon. Numai că şi Halep a intrat pe fir şi a declarat că nu ar spune nu unui parteneriat cu britanicul la turneul de la Londra.
Andy Murray a revenit şi el săptămâna trecută după o pauză tot de jumătate de an după o operaţie la şold şi a câştigat turneul de dublu de la Queen’s alături de Feliciano Lopez. Murray a anunţat că va juca la Wimbledon la dublu şi dublu mixt dar că încă nu are o parteneră după ce a fost refuzat de noul lider mondial la fete, Ashleigh Barty.
“Dacă apucăm să discutăm şi să decidem acest lucru, mi-ar plăcea să joc alături de el. Sunt fana lui şi mereu mi-a plăcut să îl urmăresc jucând. Sunt foarte bucuroasă că s-a întors pe teren şi că a început să câştige trofee, e chiar uimitor. Abia aştept să îl văd jucând din nou şi la simplu pentru că merită“, a declarat Halep pentru SkySports.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: simona halep, andy murray, wimbledon