Simona Halep, locul I WTA, a declarat, miercuri, după ce a învins-o, în optimi, la Shenzhen, pe Ying-Ying Duan, că este "înfometată" de a câştiga un nou trofeu, însă este prea devreme pentru a se gândi la titlu.
"Ştiam că joacă tare, loveşte fiecare minge, aşa că am ştiut că trebuie să fiu foarte puternică pe picioare. După primul set, mi-am spus că trebuie să găsesc ritmul, să stau aproape de linia de fund, să deschid mai bine terenul, ceea ce am făcut foarte bine şi de aceea am putut câştiga.
Nu a fost uşor, chiar dacă scorul a fost 6-1, 6-2, a fost dificil. Sunt foarte <înfometată> să câştig un trofeu, ca să fiu sinceră, sper să reuşesc, dar este devreme să mă gândesc la titlu. Trebuie doar să mă gândesc la următorul meci, să dau totul ca azi şi să încerc să câştig", a declarat Halep, la interviul de pe teren.
Simona Halep, locul I WTA, a învins-o, miercuri, cu scorul de 3-6, 6-1, 6-2, pe chinezoaica Ying-Ying Duan, locul 91 WTA, calificându-se în sferturile de finală ale Shenzhen Open.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În urma acestui succes, Halep îşi va păstra locul I în clasamentul WTA pentru a 14-a săptămână la rând şi va fi principala favorită la Australian Open, primul Grand Slam al anului (15-28 ianuarie).
În faza următoare, Halep va evolua pentru prima dată cu Arina Sabalenka din Belarus, în vârstă de 19 ani şi ocupantă a locului 73 WTA. Sabalenka are partide bune la Shenzhen, obţinând două victorii destul de clare, 6-4, 6-4, cu Monica Niculescu şi 6-1, 6-0, cu Danka Kovinici din Muntenegru.
Calificarea în sferturi este recompensată la Shenzhen cu 13.121 de dolari şi cu 60 de puncte WTA.
Anul trecut, Simona Halep a pierdut în optimi la acest turneu, în faţa sportivei cehe Katerina Siniakova, scor 3-6, 6-4, 5-7. Halep a câştigat competiţia chineză în 2015.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: simona halep, ying duan, tenis, shenzhen