You are here:

Simona Halep revine la Transylvania Open, turneul la care şi-a şi anunţat retragerea. Ce funcţie ocupă fosta sportivă la turneul din Cluj-Napoca

Simona Halep revine la Transylvania Open, turneul la care şi-a şi anunţat retragerea. Ce funcţie ocupă fosta sportivă la turneul din Cluj-Napoca

Simona Halep

Comentarii

Fosta jucătoare de tenis Simona Halep va fi ambasador onorific al turneului Transylvania Open (WTA 250) de la Cluj-Napoca, urmând să înmâneze trofeul câştigătoarei ediţiei din 2026, se arată într-un comunicat de presă publicat de agerpres.ro.

„Simona Halep, cea mai valoroasă jucătoare din istoria tenisului românesc, se întoarce la Cluj în calitate de ambasador onorific al Transylvania Open WTA 250. Fost lider mondial şi una dintre cele mai valoroase jucătoare din istoria tenisului, Simona continuă astfel să inspire noua generaţie, chiar şi din afara terenului de joc.

Simona va fi prezentă pe toată durata turneului şi va lua parte la o serie de acţiuni precum întâlniri cu jucătoarele aflate în competiţie, sesiuni dedicate copiilor de mingi şi voluntarilor. De asemenea, Simona Halep va fi prezentă la ceremonia oficială de la finalul turneului şi va înmâna trofeul Transylvania Open 2026”, se arată în comunicat.

De-a lungul carierei, Simona Halep a câştigat 24 de titluri WTA, inclusiv două trofee de Grand Slam – Roland Garros (2018) şi Wimbledon (2019) – şi a petrecut 64 de săptămâni în fruntea clasamentului mondial, fiind prima jucătoare din România care a atins această poziţie.

Simona Halep a jucat finala primei ediţii a turneului Transylvania Open, în 2021, iar în 2025 a ales să-şi anunţe oficial retragerea din tenis chiar pe Terenul Central din Cluj-Napoca, în faţa fanilor, după un meci emoţionant disputat în primul tur.

„Transylvania Open este pentru mine mai mult decât un turneu. E locul unde am simţit susţinerea fanilor din România la cel mai înalt nivel şi unde am trăit momente care vor rămâne mereu aproape de sufletul meu. Mă bucur să revin şi să pot contribui cu o altă energie – aceea de a sprijini şi încuraja viitoarele generaţii”, a afirmat Simona Halep, director onorific Transylvania Open WTA 250.

Cea de-a şasea ediţie a turneului Transylvania Open WTA 250 va avea loc în perioada 31 ianuarie – 7 februarie, în BTarena din Cluj-Napoca. Meciurile se vor disputa indoor, pe două terenuri de suprafaţă hard, cu 32 de jucătoare la simplu şi 16 echipe la dublu.

Valoarea totală a premiilor turneului de la Cluj-Napoca este de 283.347 de dolari.

Afla mai multe despre: halep 

viewscnt
Articole similare