Simona Halep, locul 21 WTA, a învins-o, luni, cu scorul de 6-4, 6-4, pe franţuzoaica Alize Cornet, locul 34 WTA, în turul I al turneului de la Roma.
Cornet a început meciul cu Halep la fel cum l-a abordat pe cel câştigat în faţa ei în optimile de finală ale Australian Open. Franţuzoaica a fost ofensivă din start, a jucat numai stânga-dreapta şi a rupt ritmul cu lovituri scurte. Numai că românca s-a prezentat mult mai bine pe arena Pietrangeli decât în ianuarie, la Melbourne. În primul rând, Halep a avut o condiţie fizică superioară, iar apoi a arătat mai multă responsabilitate în a-şi asuma riscuri şi a răspunde cu acelaşi joc orientat către benzile laterale ale terenului ca al adversarei sale.
A rezultat un meci tare, încă de la prima minge, pe care românca îl putea termina mai repede. Halep a jucat lung, variat, s-a apărat cu un efort generos, a alergat cu succes la scurtele venite din partea cealaltă a fileului şi a contraatacat eficient. Însă o scădere a evoluţiei ei în părţile secunde ale celor două seturi îi putea pune în pericol calificarea.
Simona Halep a început cu două break-uri în primele trei ghemuri, dar a condus numai cu 2-1 pentru că şi-a pierdut şi ea serviciul. De la acest scor, Halep s-a desprins repede la 5-1, înainte ca jocul ei să se deregleze subit, ceea ce i-a permis franţuzoaicei să recupereze un break, luat la 0, şi să se apropie la 4-5. A fost nevoie de câteva puncte muncite din greu pentru ca fost lider WTA să câştige primul set, cu 6-4, după 39 de minute de joc.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Setul secund a avut ceva din desfăşurarea primului, în sensul că din nou românca a avut nevoie de două break-uri în trei ghemuri pentru a se distanţa mai clar pe tabelă, 4-2. Ea a luat încă un break pentru a duce scorul la 5-2, dar Cornet nu a cedat şi a realizat rebreak-ul şi ulterior s-a apropiat iar la 4-5. Jucătoarea din Constanţa a servit a doua oară pentru meci, dar de data aceasta a făcut-o foarte bine, câştigând ghemul la 0 şi setul tot cu 6-4, după o oră şi 25 de minute.
Halep va evolua în manşa a doua cu americanca Danielle Collins, locul 9 WTA şi cap de serie numărul 7, scorul întâlnirilor directe fiind 1-1.
Simona Halep a câştigat ediţia din 2020 a turneului de la Roma, iar anul trecut a părăsit competiţia în turul al doilea, în care a suferit o accidentare gravă la gamba stângă, care a privat-o de cea mai mare parte a sezonului. Ea mai are două finale pierdute în capitala Italiei, în 2017 şi 2018, ambele în faţa Elinei Svitolina din Ucraina.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: simona halep, wta roma, victorie