Simone Tempestini a câştigat toate cele 3 ediţii ale Raliului Argeşului de la revenirea acestei competiţii în Campionatul Naţional de Raliuri, iar în acest weekend vrea să bifeze al patrulea succes chiar dacă va concura cu un Porsche 997GT creat iniţial pentru circuit.
Un total de 77 de echipaje vor fi prezente la startul festiv programat să aibă loc diseară în Piaţa Vasile Milea din Piteşti, iar 10 dintre acestea vor concura pe maşini de ultimă generaţie cu configuraţie Rally2.
În ciuda concurenţei, Tempestini îşi va continua proiectul ambiţios început în acest sezon şi va fi pe traseul de concurs tot cu modelul Porsche, cu care a fost la start şi în primele două runde ale sezonului intern, când a obţinut un loc 2 şi o victorie. Maşina, care i-a aparţinut inclusiv legendarului Francois Delecour, este folosită în special pentru circuit.
„Pentru mine este o mare provocare să câştig titlul cu Porsche în faţa maşinilor construite special pentru raliuri, dar de asta sunt la start şi abia aştept o nouă ediţie din Raliul Argeşului”, a spus Tempestini, învingător clar în 2019, 2020 şi 2021.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
De altfel, din totalul de 20 de probe speciale în aceşti trei ani, Tempestini şi copilotul său Sergiu Itu au cedat doar două. În acest an, etapa care va ajunge inclusiv pe Transfăgărăşan va avea un total de 9 probe speciale, inclusiv o super specială în municipiul Piteşti.
În runda trecută, organizată în Harghita, Tempestini a avut un duel intens cu Sebastian Barbu (Skoda Fabia R5), care va fi prezent şi de această dată în Argeş. De asemenea, printre piloţii care vor concura în acest weekend se mai numără Norbert Maior (Peugeot 208 R2), Andrei Gîrtofan (Skoda Fabia Rally2) sau Adrian Teslovan (Ford Fiesta R5). De consemnat şi revenirea în raliuri a lui Vali Porcişteanu (Mitsubishi Lancer Evo 9), chiar în oraşul său natal.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: simone tempestini, raliul argesului