Echipajul românesc format din Simone Tempestini şi Sergiu Itu s-a clasat pe locul 9 în Raliul Letoniei, a cincea etapă a sezonului continental, şi se menţine pe poziţia a treia la general, la numai 6 puncte de locul secund în Campionatul European de Raliuri.
După o problemă tehnică în calificări, acolo unde au fost pe 14, plecând astfel printre primii pe traseul dificil de macadam, românii au tras din greu pentru a recupera handicapul şi să intre în puncte „Am pierdut mult din această cauză, însă am luptat împreună pentru a ne atinge obiectivul. Am tras pentru fiecare secundă, e complicat să te gândeşti la victorie când deschizi traseul. Per total suntem mulţumiţi şi suntem în obiectivul nostru final, acela de a încheia anul pe podiumul final al Europeanului”, a spus Tempestini la final.
După 12 probe speciale şi aproape 190 de kilometri de traseu, Tempestini şi Itu, aflaţi la bordul unui model Skoda Fabia Rally2, s-au clasat pe poziţia a noua în Raliul Letoniei, obţinând astfel 9 puncte. Pentru că ocupantul locului 2 în topul general, spaniolul Nill Solans, a fost pe 12, Tempestini s-a apropiat la doar 6 puncte de acesta. Lider rămâne un alt spaniol, Efren Llarena, care a încheiat pe 2 în Letonia. În acest moment, Llarena are 116 puncte, urmat de Solans cu 70 şi de Tempestini cu 64.
Pentru Tempestini urmează Raliul Sibiului, în perioada 15-16 iulie, când trebuie să îşi apere victoriile din ultimii ani, iar în perioada 23-24 iulie va fi a şasea etapă din Campionatul European de Raliuri, Rally di Roma Capitale 2022. În Italia, Tempestini ar fi unul dintre favoriţii la podium, etapa fiind una dintre favoritele sale.„Sper să găsim resursele necesare pentru a putea reuşi asta. E un program foarte aglomerat şi care înseamnă presiune suplimentare, dar vom face tot posibilul pentru a fi acolo şi să rămânem în lupta pentru top”, a mai completat Tempestini, de şase ori campion naţional absolut de raliuri.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: simone tempestini, raliul letoniei